Fermierii români au nevoie de ajutor, spune Nicolae Ciucă. Se confruntă cu multe provocări şi probleme

Nicolae Ciucă

Sursă: Facebook, Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au vizitat luni, 29 noiembrie, o fermă de crescut pui din localitatea Frânceşti şi o fabrică de nutreţuri combinate din localitatea Băbeni, judeţul Vâlcea. În urma viziatei, Nicolae Ciucă a subliniat că „fermierii români au nevoie de ajutor”.

Fermierii români au nevoie de ajutor, spune Nicolae Ciucă. Se confruntă cu multe provocări şi probleme

După intrarea României în UE, grupul cu capital românesc 100%, din care fac parte cele două unităţi de producţie moderne şi tehnologizate, a investit peste 100 de milioane de euro. În acest context, premierul a sublinat că a vorbit despre „principalele provocări şi probleme pe care le întâmpină fermierii”, dar şi despre „modalităţile concrete de remediere a acestora.”

„Am discutat despre principalele provocări şi probleme pe care le întâmpină fermierii, precum şi despre modalităţile concrete de remediere a acestora. Am vrut să văd o companie care gestionează întregul lanţ de producţie a cărnii de pasăre, plecând de la cultivarea cerealelor, producţia de furaje pentru asigurarea unei alimentaţii sănătoase şi controlate a păsărilor, reproducţie, creşterea puilor, abatorizare, tranşare, ambalare şi distribuţie la nivel naţional şi internaţional”, a declarat Nicolae Ciucă.

Sunt necesare proiecte pe termen mediu şi lung care să ajute dezvoltarea

De asemenea, acesta a mai spus că sunt necesare proiecte pe termen mediu şi lung care să ajute dezvoltarea în domeniu agriculturii şi a anunţat că împreună cu ministrul Agriculturii a convenit să stabilească un mecanism de dialogare cu fermierii şi agricultorii români.

„Fermierii români au nevoie de ajutor pentru ca atât legislaţia, cât şi mecanismele de finanţare să le permită dezvoltarea afacerii, în beneficiul consumatorului român, precum şi pentru a le deschide oportunităţile oferite de Piaţa Unică europeană. Pentru a reuşi acest lucru, avem nevoie de previziune şi proiecte pe termen mediu şi lung, coerenţă în procesul de planificare şi o stabilire a priorităţilor. Am convenit cu ministrul Agriculturii să stabilim un mecanism de consultare permanentă cu structurile asociative reprezentative ale fermierilor şi agricultorilor români, a căror voce trebuie să fie ascultată când luăm decizii care îi privesc”, a conchis premierul.

Programele benefice pentru sectorul agricol

Anterior, noul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a vorbit despre programele benefice pentru sectorul agricol, subliniind că acestea își vor găsi finanțarea în bugetele viitoare. De asemenea, acesta a scos la iveală că agricultura nu se află în PNRR-ul României.

„Exclus să fim ultimul minister într-un Guvern. Agricultura își merită locul ca importanță în structura statală și cred eu că s-a făcut o greșeală fundamentală, anume aceea că Agriculturii i s-a dat o atenție mai scăzută atunci când se vorbea de împărțirea portofoliilor sau altceva.

Poate acum a fost primul guvern de coaliție când Agricultura a fost pusă în primele cinci domenii ca importanță de Partidul Social-Democrat și iată că am reușit să obținem acest greu portofoliu, pentru că munca la Ministerul Agriculturii nu este una ușoară, cauzele pot fi, o parte, cele expuse de dumneavoastră, cauzate de un management defectuos despre care n-o să discut niciodată pentru că nu mă raportez la greaua moștenire în activitatea mea, ci mă raportez la problemele existențiale (ale sectorului, n.r.). Niciodată n-o să mă auziți spunând că am moștenit ceva greu”, a declarat oficialul.