Măsurile pentru fermierii români depind de Kiev, spune Executivul. Într-un comunicat se arată că Guvernul va lua măsurile potrivite pentru ei, numai după ce Ucraina va prezenta planul de acțiune.
Măsurile pentru fermierii români depind de Kiev
Măsurile pentru fermierii români vor fi luate în funcție de planul prezentat de Kiev. Guvernul României a făcut acest anunț după ce Comisia Europeană a eliminat restricțiile impuse importului de cereale din Ucraina.
Autoritățile ucrainene au anunțat că vor prezenta planul până la data de 18 septembrie.
Executivul de la București spune că regretă că nu a fost identificată până acum o soluție pentru prelungirea restricțiilor. Amintim că această măsură a fost cerută de statele membre afectate de importuri.
„În funcție de Planul de Acțiune prezentat de partea ucraineană, Guvernul României va decide măsurile potrivite pentru protejarea fermierilor români”, se arată într-un comunicat al Executivului.
Guvernul a mai anunțat că este mereu în dialog cu Comisia Europeană și cu partea ucraineană. Executivul se asigură că noul mecanism de limitare va preveni distorsiunile piețelor statelor membre UE. Ele au fost protejate prin măsurile preventive introduse de Comisia Europeană.
UE ridică interdicțiile impuse Ucrainei
Comisia Europeană a ridicat interdicțiile temporare asupra cerealelor ucrainene după ce Kievul a fost de acord să înăsprească controlul asupra exporturilor sale agricole.
Dar măsura nu a reușit să mulțumească Polonia și Ungaria, care au anunțat rapid că își vor impune propriile interdicții la nivel național în mod unilateral, un scenariu haotic pe care Bruxelles-ul dorea să îl evite.
„Vom extinde această interdicție în ciuda dezacordului lor, în ciuda dezacordului Comisiei Europene”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la un miting în orașul Elk, potrivit Reuters. „Vom face acest lucru pentru că este în interesul fermierului polonez”.
Ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus, a declarat pe X, fostul Twitter, că interesele fermierilor polonezi sunt „cel mai important lucru” pentru guvernul său și a promis că grânele ucrainene nu vor intra în țară.
Ungaria a publicat un decret prin care a interzis importul a 24 de produse agricole ucrainene.
Interdicțiile CE erau în vigoare de la 2 mai
Interdicțiile temporare ridicate vineri erau în vigoare din 2 mai și se aplicau în cinci state ale Uniunii Europene situate la periferia Ucrainei:
- Polonia
- Ungaria
- Slovacia
- România
- Bulgaria
Țările au declarat că creșterea bruscă a importurilor de cereale fără taxe vamale și cu costuri reduse din Ucraina a dus la scăderea prețurilor pentru fermierii locali, după ce UE a suspendat taxele vamale pentru toate importurile provenite din această țară devastată de război.
Conform restricțiilor, patru produse provenite din Ucraina – grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui – au fost autorizate să tranziteze cele cinci țări estice, dar nu au putut rămâne pe piețele acestora pentru consum intern sau depozitare.
Comisia Europeană s-a angajat să elimine treptat interdicțiile până la 15 septembrie.