Amăgiţi în campania electorală cu promisiuni de subvenţii de până la 1.500 de lei pe hectar, fermierii din România nu au primit încă nici banii pe care autorităţile trebuiau să îi plătească anul trecut.
Fermierii care vor să obţină subvenţii prin schemele de sprijin pe suprafaţă pot începe, din 2 martie, să depună cererile de plată, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Perioada de depunere va dura până pe 15 mai 2009, la sediile APIA. „În anul 2009, vor continua majoritatea formelor de sprijin acordate anul trecut“, spune Teodor Mihalcea, director general în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Fermierii susţin însă că, deşi a început campania pentru depunerea cererilor aferente anului 2009, ei nu au primit încă nici subvenţiile pe hectar alocate pentru anul trecut. „Plata subvenţiei pe hectar ar fi trebuit să înceapă în octombrie-noiembrie anul trecut. Aşa se procedează de obicei acolo unde temele sunt făcute. În România, însă, autorităţile nu au fost pregătite în ceea ce priveşte măsurătorile, declaraţiile, dar în mod normal banii ar fi trebuit să vină la 1 noiembrie“, spune Viorel Matei, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).
Statul nu plăteşte la timp
„APIA este vinovată pentru aceste întârzieri“, susţine şi Adrian Rădulescu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), care adaugă că, în urma discuţiilor cu autorităţile, a rămas stabilit ca plăţile aferente anului trecut să înceapă totuşi peste două săptămâni.
De sprijinul acordat în funcţie de suprafaţa de teren pot beneficia persoanele fizice şi juridice care exploatează terenul agricol, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi sau administratori în cadrul asociaţiilor. În cazul în care proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, subvenţia va fi plătită celui care lucrează terenul.
În ceea ce priveşte subvenţiile pentru îngrăşăminte chimice, în valoare de aproximativ 400 de lei pe hectar, fermierii sunt sceptici că, în acuala perioadă de criză, guvernanţii vor mai aloca bani. „Asta a fost o promisiune electorală. Una este să promiţi şi alta este să poţi face acest lucru. Cei care au promis în campania electorală că pot face orice, când au ajuns la guvernare, s-au trezit şi ei că sunt în Europa şi că nu pot face chiar orice“, explică Adrian Rădulescu refuzul Bruxelles-ului de a permite acest mod de sprijin direct al agricultorilor din România.
«În campania electorală, cele două partide care au câştigat alegerile au promis sprijin pentru agricultură de până la 1.500 de lei pe hectar.»
Viorel Matei, preşedinte FNPAR