Iată cum îşi pot securiza profiturile producătorii de porumb

Porumbul de pe piaţa internă este mai ieftin în prezent, chiar decât la recoltare. Producătorii locali nu se înghesuie să-l vândă, pentru că se aşteaptă la majorări de preţuri după sărbători.

La momentul recoltării, porumbul din producţia internă era cumpărat la un preţ de 1,1 lei pe kilogram, după care preţul a scăzut la 90 de bani pe kilogram, spune Nicolae Sitaru, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa.

În ultima perioadă, preţul şi-a mai revenit, dar tot nu a ajuns la nivelul de la recoltare, adaugă Sitaru. Acesta susţine că sunt cantităţi disponibile în piaţă, chiar din recolta din 2011, iar cel mai probabil vor ajunge la export.

Însă există şi voci care spun că strategia este periculoasă, şi că fermierii s-ar putea alege chiar cu mai puţini bani. Cum poate fi, totuşi, limitat riscul şi maximizat profitul?