Constructorul italian de automobile sportive Ferrari, divizie a grupului auto Fiat Chrysler Automobiles NV(FCA), a depus în mod oficial la Autoritatea de Control a Pieţelor Financiare din SUA (Securities and Exchange Commission - SEC) documentele necesare pentru a demara o ofertă publică iniţială la Bursa de la New York, a anunţat, joi, FCA, transmite Reuters.
Prin listarea Ferrari la Bursa de la New York, operaţiune ce ar urma să aibă loc în ultimul trimestru al acestui an, FCA va putea finanţa un program de investiţii în valoare de 48 de miliarde de euro, care se bazează pe extinderea mărcilor Jeep, Alfa Romeo şi Maserati la nivel global. În prezent, FCA deţine 90% dintre acţiunile Ferrari, restul de 10% aparţinând lui Piero Ferrari, vicepreşedinte şi fiul fondatorului Enzo Ferrari, care a decedat în 1988.
UBS, BofA Merrill Lynch şi Santander vor intermedia oferta publică iniţială de la Ferrari, a precizat FCA într-un document depus, joi, la Securities and Exchange Commission. În documentaţie nu se menţionează câte acţiuni vor fi plasate şi nici intervalul de preţ estimat, FCA precizând doar că vrea să listeze cel mult 10% din acţiunile ordinare ale Ferrari. IPO-ul este aşteptat să se deruleze după mijlocul lunii octombrie.
Directorul general de la Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, a declarat anterior că Ferrari ar valora cel puţin 10 miliarde de euro, în timp ce evaluările brokerilor variază între 5 şi 10 miliarde de euro.
Derularea cu succes o unei oferte publice iniţiale la Ferrari l-ar putea ajuta pe Sergio Marchionne în eforturile sale, fără succes până acum, de a găsi un partener cu care să fuzioneze şi să poată împărţi costurile de dezvoltare. La începutul acestui an, Marchionne a propus o fuziune cu rivalul american General Motors, însă a fost respins. Unii analişti cred că separarea de Ferrari ar ajuta FCA să fuzioneze cu un alt constructor deoarece ar da o valoare mai clară companiei.
SURSA: Agerpres