Ferrari a livrat în primele şase luni ale acestui an 3.226 maşini către clienţii finali, cu 8% mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când compania a avut rezultate record, pe fondul condiţiilor negative la nivelul pieţei auto globale, a anunţat constructorul italian.
Totuşi, în ciuda numărului mai mic de maşini livrate, cota de piaţă a Ferrari a crescut cu peste 10 puncte procentuale, la circa 32,8% pentru perioada analizată.
Pe de altă parte, veniturile companiei au scăzut cu 8 procente, la 891 milioane de euro comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit consiliului director al companiei, condus de preşedintele Luca di Montezemolo, rezultatele obţinute în primul semestru al acestui an au fost influenţate de scăderea volumului vânzărilor, şi fluctuaţiile cursului de schimb.