La începutul lunii iunie, în perioada 31 mai – 3 iunie, iubitorii de muzică clasică se vor putea bucura de concerte în cele mai frumoase biserici fortificate din regiunea Haferland, o zonă a țării noastre cu o importantă moștenire culturală.

Haferland, sau Țara Ovăzului, este o regiune săsească situată în județul Brașov, cuprinsă între Rupea și Sighișoara, ce cuprinde mai multe sate în care arhitectura și tradițiile săsești încă se păstrează intacte. Printre cele mai cunoscute localități sunt Criț, Meșendorf și Viscri, unde va avea loc anul acesta și prima ediție a Festivalului SoNoRo Musikland, alături de orașul Brașov, ce va găzdui concertul de închidere pe 3 iunie, la Cercul Militar.

Ținutul Ovăzului va deveni în perioada 31 mai – 3 iunie 2019  Ținutul Muzicii, când interpreții obișnuiți ai marilor scene concertistice ale lumii vor descinde în vechile sate săsești și vor readuce muzica în bisericile fortificate din Criț, Viscri și Meșendorf.

Zece muzicienii remarcabili, pianiștii Ioan-Dragoș Dimitriu și Mara Dobrescu, violoniștii francezi Anton Martynov și Philippe Graffin, violonceliștii Radu Nagy și Bertrand Raynaud, alături de Răzvan Popovici, violă, Petru Iuga, contrabas, Răzvan Poptean, clarinet, și Miruna Nagy, harpă, vor invita publicul într-o călătorie în istoria muzicii prin lucrările compozitorilor francezi, Gabriel Fauré, Camille Saint-Saëns, Francis Poulenc, Darius Milhaud, Mel Bonis, François Couperin, Jean-Marie Leclair. Repertoriul interpretat va cuprinde și câteva dintre creațiile giganților muzicii clasice, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert, Johann Sebastian Bach, Johann Michael Haydn, Georges Bizet, Gioacchino Rossini, dar și operele unor compozitori desăvârșiți precum Grigoraș Dinicu, Iacob Mureșianu, Johan Halvorsen, Béla Bartók, Eugène Ysaÿe, Anton Arensky, Gustav Mahler și Eduard Orendi.

Am ales să transformăm Haferland în Musikland, cu un nou Festival SoNoRo! Inspirați de muzicalitatea profundă a acestui loc, a colinelor ce punctează ca un portativ peisajul, freamătul pădurilor și zgomotul satelor, o adevărată simfonie rurală, pe care dorim să o omagiem aducând muzica marilor compozitori în acest colț de lume, să răsune în vechile biserici fortificate, în conace și palate sau în piața mare, să strângem în jurul nostru săteni și orășeni din toată lumea, pentru a celebra frumusețea naturii, arhitectura și tradițiile ale acestui ținut, prin cea mai frumoasă muzică ce a fost vreodată compusă, într-un festival al bucuriei: SoNoRo Musikland!

SoNoRo Musikland este pentru noi o întâlnire între Festivalul SoNoRo, ce ajunge anul acesta la cea de-a XIV-a ediție, și turneul SoNoRo Conac, seria de concerte, lansată în 2013, ce a repus pe harta emoțională a țării noastre aproape 100 de conace, palate, castele și biserici fortificate. Am ales ca etimologia numelui noului festival SoNoRo -Musikland – să fie una germană, pentru a celebra moștenirea culturală a acestui loc încărcat de istoria și vechiile tradiții săsești, declară muzicianul Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo, al turneului SoNoRo Conac și inițiatorul Festivalului SoNoRo Musikland.

Fundația Michael Schmidt s-a implicat în sprijinirea muzicii pe plan local, în Haferland, încă de la începuturile activității sale. După sprijinirea realizării documentarului „Orgile din Transilvania”, după finanțarea renovării orgii din Biserica Evanghelică din Crit și, nu în ultimul rând, după organizarea a zeci de concerte, pe parcursul anilor, în bisericile din satele săsești, decizia de a ne alătura unui astfel de proiect a venit firesc. Musikland reprezintă pentru noi o provocare: aceea de ne alătura unui maraton de muzică bună și de a fi gazdele perfecte pentru cei care vor dori să se bucure de  acustica specială a bisericilor din Haferland, a declarat Michael Schmidt, președintele și fondatorul Fundației care îi poartă numele.

Accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741.190.470.

Mai multe informații despre programul complet al concertelor poate fi găsit pe https://musikland.sonoro.ro

***

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (14 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (13 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (9 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (7 ani). SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Printre proiectele implementate de fundație se numără: festivalul Săptămâna  Haferland; bursele Deutsch hat Klasse; materiale didactice pentru clasele cu predare în limba germană; restaurarea orgii bisericii din Criț; finanțarea filmului Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp; editarea volumelor Povestea sașilor din Transilvania spusă chiar de ei și  Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași,  în limbile română și germană.

Program SoNoRo Musikland

EDIȚIA I-A

CRIȚ-MEȘENDORF-VISCRI-BRAȘOV

CONCERT I – CONCERT DE DESCHIDERE

CRIȚ / BISERICA FORTIFICATĂ

VINERI, 31 MAI 2019, ORA 19.00

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – Trio “Kegelstatt”  în mi bemol major, KV 498 pentru clarinet, violă și pian

Răzvan Poptean, clarinet

Răzvan Popovici, violă

Ioan-Dragoș Dimitriu, pian

 

Eduard Orendi (1877-1900) – Sonata pentru pian solo

Ioan-Dragoș Dimitriu, pian

 

Martin Thies (1881-1940) – Marș pentru pian solo

Ioan-Dragoș Dimitriu, pian

 

Iacob Mureșianu (1812-1887) – Turtucaia-Balcic – Marș eroic

Ioan-Dragoș Dimitriu, pian

 

Grigoraș Dinicu  (1853-1883)– Hora staccato pentru vioară și pian

 

Anton Martynov, vioară

Mara Dobrescu, pian

 

Béla Bartók (1881-1945) – Dansurile populare românesti pentru vioară și pian într-un aranjament pentru contrabas și pian

 

Petru Iuga, contrabas

Mara Dobrescu, pian

———

Franz Schubert (1797-1828) – Cvintetul Păstrăvul, în La major, D. 667

 

Philippe Graffin, vioară

Răzvan Popovici, violă

Bertrand Raynaud, violoncel

Petru Iuga, contrabas

Mara Dobrescu, pian

 

 

CONCERT II –

MEȘENDORF / TANZPLATZ

SÂMBĂTĂ, 1 IUNIE 2019, ORA 15.00

 

Franz Schubert (1797-1828) – Trio de coarde în Si bemol major , D 471

Philippe Graffin, vioară

Răzvan Popovici, violă

Radu Nagy, violoncel

 

Gabriel Fauré (1845-1924) – Après un rêve pentru violoncel și harpă

Radu Nagy, violoncel

Miruna Nagy, harpă

 

Gabriel Fauré (1845-1924) – Sicilienne, Op. 78 pentru violoncel și harpă

Radu Nagy, violoncel

Miruna Nagy, harpă

 

Gioacchino Rossini (1792-1868) – Duo pentru violoncel și contrabas în Re major

Bertrand Raynaud, violoncel

Petru Iuga, contrabas

 

Johan Halvorsen (1864-1935) – Passacaglia dupa o Tema de G.F.Händel, Op. 20 pentru vioară și violă

Anton Martynov, vioară

Răzvan Popovici, violă

 

 

CONCERT III

MEȘENDORF / BISERICA FORTIFICATĂ

SÂMBĂTĂ, 1 IUNIE 2019, ORA 19.30

 

Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Suita I-a în G major, BWV 1007

Petru Iuga, contrabas

 

François Couperin – Piece en concert pentru violoncel și harpă

Radu Nagy, violoncel

Miruna Nagy, harpă

 

Jean-Marie Leclair (1697-1764) – Duo pentru două viori

Philippe Graffin, vioară

Anton Martynov, vioară

 

Eugène Ysaÿe (1858-1931) – Sonata pentru vioară solo, Op. posth.

Philippe Graffin, vioară

–-

Anton Arensky (1861-1906) – Cvartet in la minor, Op. 35

Anton Martynov, vioară

Răzvan Popovici, violă

Radu Nagy, violoncel 1

Petru Iuga, contrabas 2

 

 

CONCERT V – MOSTLY MOZART

VISCRI / BISERICA FORTIFICATĂ

DUMINICĂ, 2 IUNIE 2019, ORA 11.00

 

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – Duo pentru vioară și violă în Sol major, KV 423

Philippe Graffin, vioară

Răzvan Popovici, violă

 

Johann Michael Haydn (1737-1806) – Divertimento în Do major pentru vioară, violoncel și contrabas

Anton Martynov, vioară

Bertrand Raynaud, violoncel

Petru Iuga, contrabas

 

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – Cvintet cu clarinet în La major, KV 581

Anton Martynov, vioară

Philippe Graffin, vioară

Răzvan Popovici, violă

Radu Nagy, violoncel

Răzvan Poptean, clarinet

 

 

CONCERT V – À LA FRANÇAISE

CRIȚ / BISERICA FORTIFICATĂ

DUMINICA, 2 IUNIE 2019, ORA 18.00

 

Darius Milhaud (1892-1974) – Quatre Visages pentru violă și pian

Răzvan Popovici, violă

Ioan-Dragoș Dimitriu, pian

 

Camille Saint-Saëns (1835-1921) – Fantasia pentru vioară și harpă

Philippe Graffin, vioară

Miruna Nagy, harpă

 

Francis Poulenc (1899-1963) – Sonata pentru clarinet și pian

Răzvan Poptean, clarinet

Ioan-Dragos Dimitriu, pian

 

Georges Bizet (1838-1875) – Jeux d’enfants pentru pian la patru mâini

Mara Dobrescu, pian

Ioan-Dragoș Dimitriu, pian

——

Mel Bonis (1858-1937) – Cvartet cu pian în Si bemol major, Op. 69

Anton Martynov, vioară

Răzvan Popovici, violă

Radu Nagy, violoncel

Mara Dobrescu, pian

 

 

CONCERT VI – FINALE

BRAȘOV / CERCUL MILITAR

LUNI, 3 IUNIE 2019, ORA 19.00

 

Mel Bonis (1858-1937) – Cvartet cu pian în Si bemol major, Op. 69

Anton Martynov, vioară

Răzvan Popovici, violă

Radu Nagy, violoncel

Mara Dobrescu, pian

 

Camille Saint-Saëns (1835-1921) – Fantasia pentru vioară și harpă

Philippe Graffin, vioară

Miruna Nagy, harpă

———

Gustav Mahler (1860-1911) – Cvartet cu pian

Anton Martynov, vioară

Răzvan Popovici, violă

Bertrand Raynaud, violoncel

Ioan-Dragoș Dimitriu, pian

 

 

Franz Schubert (1797-1828) – Cvintetul Păstrăvul în La major, D. 667

Philippe Graffin, vioară

Răzvan Popovici, violă

Bertrand Raynaud, violoncel

Petru Iuga, contrabas

Mara Dobrescu, pian