Festivalul Untold a adus peste 50 de milioane de euro. Emil Boc a dat vestea cea mare.P rimarul municipiului Cluj-Napoca, a spus că acești bani au intrat în oraş direct şi indirect.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a spus că peste 50 de milioane de euro au intrat datorită festivalului Untold. Edilul a susținut că acest eveniment muzical, alături de Electric Castle sau Festivalul Internaţional de Film Transilvania contribuie la atragerea unui număr cât mai mare de turişti.
Potrivit lui Emil Boc, a fost nevoie de rebranduirea Clujului pentru atragerea turiştilor.
„În aceste zile România este împărţită la mare sau la Cluj. Noi încheiem în această seară acest festival, România rămâne la mare pentru că este o parte extraordinară a acestei ţări, noi, clujenii nu avem mare şi atunci a trebuie să ne branduim oraşul pe alte lucruri care să ne poată aduce turişti, Electric Castle, Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi în topul piramidei Untoldul, ne ajută să întreţinem mai bine de două luni dimensiunea artistică, dimensiunea de turism a oraşului”, a afirmat Boc.
Peste 85.000 de persoane au participat în prima zi la festivalul Untold
El a fost întrebat dacă au venit bani la buget datorită festivalului Untold.
„Avem o analiză din 2019 care arată că în oraş au intrat direct şi indirect undeva în jur de 50 de milioane de euro. Probabil că această ediţie fiind cea mai numeroasă şi cea mai consistentă probabil că această sumă este şi mai mare. Dincolo de taxele şi impozitele locale care se plătesc sunt aceste resurse financiare pe orizontală care intră în oraş. Vibe-ul pe care îl aduce acest festival, tinereţea, entuziasmul şi mesajul pe care îl dă lumii că tinerii care vor conduce lumea asta peste 10, 20, 30 de ani se întâlnesc stau împreună, vor învăţa să colaboreze şi nu să se războiască”, a precizat Emil Boc.
Trebuie spus că peste 85.000 de persoane din țară și străinătate au participat în prima zi la festivalul Untold. Potrivit organizatorilor, danezul Morten, care a marcat cea mai puternică nouă intrare în DJ Mag Top 100, direct pe locul 39, a electrizat atmosfera din mainstage-ul cu sound-ul Future Rave.Pe mainstage-ul festivalului, Claptone a fost primit cu mult entuziasm la ceremonia de deschidere a festivalului, mulți dintre fanii DJ-ului au purtat masca aurie, care e asociată cu identitatea ascunsă a germanului. O altă apariție în premieră pentru festivalul Untold a fost act-ul trance britanic Above & Beyond. De asemenea, polițiștii și jandarmii au aplicat, în prima zi a festivalului Untold, amenzi în valoare de 19.000 de lei. Au fost prinse 23 de persoane care avea substanțe interzise.