Oficialii organismului independent care certifică siguranța vehiculelor comercializate în Europa, EuroNCAP, au dat publicității rezultatele ultimelor teste realizate în acest an. Despre Audi Q5 și Toyota CH-R, cei de la EuroNCAP nu au avut decât cuvinte de laudă, ambele modele meritând pe deplin cele cinci stele acordate. Și Land Rover Discovery a atins calificativul de cinci stele depășind însă la limită bariera inferioară a acestei zone a clasamentului. Asta pentru că, în timpul impactului frontal airbag-ul șoferului nu a avut presiunea optimă, iar la impactul lateral ușa s-a deschis.
Alte trei mașini din categoria supermini (clasa B) au fost testate de EuroNCAP, iar rezultatele acestora nu au fiost nici pe departe la fel de bune ca ale primelor trei. Astfel, facelift-ul modelului Fiat 500, duce lipsă de centuri pretensionate pentru locurile din spate. La fel și Ford Ka+. Iar EuroNCAP atrage atenția că, în această zonă a pieței, mulți constructori sunt tentați să reducă dotările de siguranță pentru a menține un preț cât mai redus. În schimb, la capitolul design – cel care ia ochii cumpărătorilor, eforturile sunt mult mai mari. Ambele modele au primit doar trei stele EuroNCAP. Mai mult sau mai puțin surprinzător, după reacția vehementă a secretarului general EuroNCAP Michiel van Ratingen în momentul prezentării rezultatelor pentru Mustang, Ford este din nou acuzat de indolență în privința siguranței. De această dată, Ford Ka+ este considerat a avea „performanțe mediocre din punct de vedere al securității”.
Citroen C3, al treilea supermini testat de această dată a avut în schimb un rezultat onorabil, fiindu-i acordate patru stele.
Citește și:
Sportivitate versus siguranță: Ford Mustang, doar două stele la EuroNCAP!