Fiat vizează un parteneriat cu Opel, după ce a devenit acţionar al companiei americane Chrysler, a declarat, vineri, directorul general al grupului italian, Sergio Marchionne, pentru cotidianul La Stampa.
„Acum trebuie să ne concentrăm pe Opel. Sunt partenerul perfect pentru noi”, a spus Marchionne.
Fiat a încheiat un parteneriat cu producătorul auto Chrysler, care a cerut, joi, intrarea în faliment, urmând să preia o participaţie de 20% la compania americană.
„Obiectivul este de a face Fiat mai puternic şi de a oferi Chrysler o şansă”, a spus directorul grupului italian.
Participaţia Fiat la Chrysler poate ajunge până la 35% prin realizarea de investiţii, urmând ca după achitarea datoriilor către Trezoreria SUA, constructorul auto italian să poată ajunge la un pachet majoritar de 51%.
Potrivit presei germane, Fiat este interesat de preluarea pachetului majoritar al Opel de la grupul american General Motors (GM).
GM trebuie să vândă o parte semnificativă din acţiunile Opel pentru a convinge autorităţile de la Berlin să ajute compania cu garanţii de 3,3 miliarde euro.
SURSA: Mediafax