Consiliul Investitorilor Străini (FIC) critică mai multe decizii ale autorităților, considerând că acestea afectează statul de drept și economia națională.
Comunitatea membrilor Consiliului Investitorilor Străini observă în ultima perioadă o creștere semnificativă a neîncrederii în instituțiile publice, atât a mediului de afaceri (conform FIC business sentiment index), dar și a cetățenilor (conform cel mai recent Eurobarometru), datorită numeroaselor modificări legislative care afectează economia și domnia legii în România, se arată într-un comunicat al organizației.
Pe agenda politică a autorităților se regăsesc o serie de decizii care, în opinia FIC, vor duce la slăbirea statului de drept și a cadrului normativ necesar unei economii moderne:
1. Parlamentul tocmai a adoptat o lege prin care sunt exceptate majoritatea companiilor de stat de la regulile transparenței și managementului profesionist;
2. Interferența din ce în ce mai vizibilă a politicului în activitatea autorităților de reglementare, care ar trebui să fie independente;
3. Propuneri legislative care pun sub semnul întrebării separația puterilor în stat și capacitatea sistemului de justiție de a veghea la respectarea legilor.
„Sunt astfel încălcate elemente și principii fundamentale pentru o țară modernă, cu o economie competitivă care să asigure bunăstare cetățenilor ei. Aceste decizii luate fără consultare și fără o informare corectă a publicului și a mediului de afaceri vor oferi în continuare argumente suplimentare pentru adâncirea neîncrederii”, menționează documentul citat.
„În plus, renunțarea la aplicarea regulilor guvernanței corporative în companiile de stat, va face imposibilă aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), obiectiv asumat în capitolul de politică externă al programului de guvernare. Potențialul pe termen lung al României, inclusiv de a ajunge una dintre cele mai importante economii ale UE, poate fi atins prin canalizarea energiilor către un astfel de obiectiv major și prin respectarea principiilor de transparență, stabilitate și predictibilitate”, se mai arată în comunicat.
Consiliul Investitorilor Străini – FIC numără în prezent 130 de companii membre, ale căror investiții cumulate reprezintă un segment important din investițiile străine directe în România, cumulând împreună mai mult de 180.000 de angajați și o cifră de afaceri totală ce reprezintă aproximativ 25% din PIB-ul României.