Fidesz a semnat o declaraţie privind viitorul Europei. Viktor Orban: Vrem ca acest document să formeze baza activităţii noastre politice

Viktor Orban a transmis într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Fidesz că Jaroslaw Kaczynski a lansat un apel către partide cu opinii similare cu ale Partidului Lege şi Justiţie polonez (PiS) să semneze declaraţia, după luni de planificare, ca o contribuţie la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene.

Declaraţia se referă la protecţia naţiunilor, a familiilor şi a valorilor creştine tradiţionale, a spus şeful guvernului din Ungaria, conform informațiilor tranmise de către mti.hu

Fidesz a răspuns apelului

„Fidesz a răspuns apelului întrucât, aşa cum stipulează declaraţia, vrem ca acest document comun să formeze baza activităţii noastre politice şi culturale. În acest fel dorim să participăm la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene”, a declarat Viktor Orban.

La 20 iunie a avut loc la Strasbourg o primă sesiune specială pentru a analiza viitorul Uniunii Europene, cu scopul de a prezenta propuneri concrete, până la începutul anului 2022, care vor fi apoi deliberate de membrii UE şi de Parlamentul European.

Conferinţa privind viitorul Europei a fost concepută ca fiind deschisă. Pe lângă sesiunea plenară, Conferinţa privind viitorul Europei se desfăşoară sub forma unei platforme online multilingve care va permite cetăţenilor europeni să îşi împărtăşească viziunea asupra viitorului Europei. Astfel, ei au posibilitatea de a participa online şi chiar de a-şi înfiinţa propriile grupuri de discuţii. Potrivit sursei menționate, următoarea sesiune a Conferinţei privind viitorul Europei este programată pentru 22-23 octombrie.