"Pe teritoriul ucrainean există peste o mie de întreprinderi care utilizează sau depozitează 275.000 de tone de substanţe chimice periculoase. Unul din patru ucraineni trăieşte într-o zonă cu posibilitate de contaminare chimică" – a detaliat ministrul. "Este suficient să spunem că cele mai multe întreprinderi utilizează instalaţii vechi de peste 25 de ani. Bazându-ne pe această cifră, riscul ridicat de incidente poate fi constatat chiar şi de cei care nu sunt specialişti" – a adăugat Viktor Baloga.
Potrivit ministrului, o problemă majoră este reprezentată şi de deşeurile industriale. "Din toate materiile prime chimice care sunt prelucrate, doar aproximativ 40% reprezintă produsul finit. Mediul nostru înconjurător este în declin" – a mai declarat ministrul ucrainean pentru situaţii de urgenţă.