Fiecare român mănâncă anual 32 kilograme carne de porc, în timp ce un vest european consumă 42 kilograme

Un român consumă anual câte 32 de kilograme de carne de porc, dar producătorii speră ca în 2020 să se ajungă la nivelul consumului unui vest european de 42 kilograme, a spus Stanca Tudor, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.

“În Europa se consumă anual în medie 42 kilograme per cap de locuitor, în timp ce în ţara noastră se ajunge la 32 kilograme. Ţinta noastră este ca în 2020 consumul din România să în egaleze pe cel din vestul Europei”, a spus Tudor.

Cea mai mare parte a cărnii folosite în industria de procesare este adusă din ţările UE, dar în ultima perioadă a apărut problema legată de preţ. Astfel, la nivel european preţul al carnea de porc a crescut foarte mult, iar acesta este motivul pentru care nici nu se prea mai import, potrivit directorului executive APCPR. Ceea ce poate fi un avantaj pentru crescătorii români de porci, mai ales că numărul de animale din fermele mari a crescut în ultimii ani.

“În România există şi altă piaţă a cărnii de porc. Este vorba despre autoconsum şi despre mişcări şi vânzări de animale vii, iar tendinţa este însă de scădere. Dacă în 2005 se consumau în gospodăriile populaţiei circa trei milioane de porci, anul trecut s-au consumat numai 1,6 milioane. În schimb s-a schimbat raportul între numărul porcilor consumaţi în gospodărie proprie şi cei intraţi la abator. În 2005 tăiam circa 1,7 milioane de porci, anul trecut am am tăiat trei milioane. Acest lucru reprezintă un progres în sector, o orientare către un sistem de piaţă care asigură atât igiena cât şi sănătatea, cât şi protecţia consumatorilor”, a mai spus Stanca Tudor.