Piața de birouri din București, creștere semnificativă
Potrivit analizei, având în vedere volatilitatea economiei și persistența incertitudinii în ceea ce privește autorizațiile de construire în București, companiile continuă să adopte o strategie prudentă pentru a asigura că vor beneficia de cele mai avantajoase condiții și termeni negociați pentru spațiile de birouri în viitorul ciclu imobiliar. Datele arată că două treimi dintre tranzacțiile încheiate în prima parte a anului 2024 sunt reprezentate de renegocieri sau reînnoiri. Această tendință a început în 2022 și încă are un impact semnificativ.
Un exemplu concludent în acest sens este tranzacția de renegociere a peste 29.000 de metri pătrați realizată de Genpact în cadrul Hermes Business Center, sub îndrumarea companiei CBRE. Aceasta a contribuit la consolidarea poziției CBRE ca lider de piață în sectorul birourilor. La sfârșitul acestui prim trimestru, deține o cotă de piață de 34% în București și 29% în România.
„Această tranzacţie este cea mai mare din ultimii 10 ani la nivel de Bucureşti, ea singură reprezentând aproape un sfert din totalul tranzacţiilor de închiriere din România în primul trimestru. Un total de 97.400 mp au fost tranzacţionaţi în Bucureşti în această perioadă, tranzacţiile de tip take-up (tranzacţii de închiriere incluzând cerere nouă şi relocare) au însumat puţin peste 33.000 mp, suprafaţă similară cu cea tranzacţionată în T1 2023”, au explicat specialiştii imobiliari.
Companiile mare continuă strategia de real estate pe termen lung
În continuare, companiile mari își continuă cu consecvență strategia de real estate pe termen lung, având în vedere omniprezența muncii în regim flexibil. Domeniile tehnologiei și al serviciilor sunt predispuse la munca de acasă. Ele rămân însă componente dominante ale cererii de birouri. Au înregistrat peste 66% din totalul suprafeței închiriate în primul trimestru din București.
În același timp, o multitudine de companii de dimensiuni mici și mijlocii utilizează poziționarea inteligentă a sediului pentru a se diferenția pe piața forței de muncă, pentru a atrage talente și pentru a crea un mediu de lucru plăcut și sănătos pentru angajați.
Companiile care susțin piața de birouri din România
Potrivit sursei citate, dinamica pieței de birouri este susținută în special de acest tip de companii: 32 din cele 56 de tranzacții realizate în primul trimestru în București sunt pentru spații moderne de birouri de maximum 1.000 de metri pătrați. Dintre acestea, 25 sunt tranzacții de închiriere de tip relocare sau cerere nouă.
„Suntem într-un moment plin de oportunităţi pentru companiile care aleg să lucreze cu profesionişti capabili să le evidenţieze. Există o dinamică pe toate tipurile de spaţii, pe toate tipurile de chiriaşi. Dacă privim top 5 tranzacţii de închirieri din acest prim trimestru vedem atât recorduri ai ultimilor ani, cât şi spaţii de puţin peste 4.000 mp” a explicat Alina Calciu, Head al A&T Services Office Occupiers la CBRE România.
Tendințele coagulate după primul trimestru al anului 2024 pe piața de birouri evidențiază o rată sănătoasă de neocupare, o planificare anticipată și o adaptabilitate crescută.
„Piaţa de spaţii moderne de birouri este una dominată în această perioadă de lipsa de livrări noi, o realitate care contribuie într-o măsură la o presiune pe chirii. Această presiune însă este sporită şi de alte componente cum ar fi costul dezvoltării, dictat de dobânzile ridicate şi inflaţia din ultimii ani, regăsită în rate ridicate de indexare. Pentru putinii dezvoltatori curajoşi care demarează proiecte în această perioadă, structura costului de construcţie va indica cu siguranţă nişte chirii mai ridicate pentru proiectele noi, sustenabile şi moderne livrate în anii care urmează”, a afirmat Daniela Gavril, head of Research la CBRE România.
Despre CBRE
CBRE Group este o companie listată în Fortune 500 și S&P 500, cu sediul în Dallas. Este cea mai mare firmă de servicii și investiții imobiliare comerciale din lume (măsurată în funcție de veniturile din 2023). Cu peste 130.000 de angajați, CBRE deserveste clienți din mai mult de 100 de țări.