Cel mai des şi cel mai firesc, le fac cadouri copiilor mei, de multe ori fără să fie vreo ocazie anume. Aşa că trebuie să vă mărturisesc faptul că unul dintre lucrurile care m-au frapat puternic de când lucrez în România a fost şi rămâne cultul românilor pentru sărbători. Perseverentul ritual de a face din zilele de tot felul, naţionale sau „importate“ –  de la Sf. Valentin la zilele dedicate femeilor, de la 1 Iunie – la Paşte, Crăciun, de la Sf. Maria la Sf. Andrei –  un bun prilej de a oferi şi de a primi. Lucru care nu se mai întâmplă, de pildă, în unele dintre ţările din Europa de Vest. Aici am avut şansa să redescopăr în ultimul an din sentimentul comuniunii trăit numai în copilărie, la bunicii mei, locuitori ai unui cătun belgian, care ieşeau, la sfârşit de săptămână, la picnicuri cu vecinii, unde toată lumea se ştia cu toată lumea.

Această cultură de a dărui care există în interiorul familiilor, în interiorul companiilor sau între partenerii de afaceri îmi arată că în România există o mai mare coeziune decât în alte ţări pe care le cunosc. Sper ca acest lucru să nu se schimbe şi spun asta întrucât în multe dintre discuţiile pe care le-am avut în ultimul timp a apărut des subiectul plecării spre alte zări. Valorile politice, condiţiile de trai, mentalităţile, sufocarea, lipsa de perspectivă sunt invocate invariabil de cei care se pregătesc zilele astea de Sărbătorile Crăciunului cu speranţa tot mai îndârjită că vor putea avea un viitor mai bun în altă parte. Vor să plece. Nu sunt eu în măsură să îi condamn: la urma urmei, eu însumi sunt, de mai bine de 17 ani, un profesionist expat trecut prin şase ţări. Dar vreau să le spun, din propria mea experienţă, că numai suferind şi lucrând pe brânci poţi realiza lucrurile importante oriunde în lume, indiferent de ţară.  

Străbat Bucureştiul aflat în prag de Sărbători. Pe feţele oamenilor pot citi deja frenezia căutărilor prin magazine, emoţia cadourilor pe care le vor oferi sau pe care le aşteaptă cu nerăbdare. Care ar fi cel mai preţios cadou pe care românii şi l-ar putea face de Sărbătorile de iarnă din 2012? Îmi vine în minte scurtmetrajul „Superman, Spiderman sau Batman“ al lui Tudor Giurgiu. Cel mai bun scurtmetraj din Europa  a venit, anul acesta, din România şi gestul micuţului Aaron care îi aduce mamei, la spital, câteva inimioare de hârtie ca să o vindece este puţin spus memorabil. Cred că cel mai frumos dar la care românii s-ar putea gândi ar fi să-şi mai ofere o şansă aici, să-i ofere acestei ţări încă o şansă. Să fie cei mai puternici, mai puternici chiar decât Superman, şi să nu plece. Să fie în stare să-i ofere ţării lor o inimă nouă, sănătoasă.

JEAN ISTASSE, director general Sodexo Soluţii pentru Motivare