„Pain Hustlers” de pe Netflix rupe topurile din România

Filmul „Pain Hustlers” de pe Netflix îi are în rolurile principale pe actorii Emily Blunt și Chris Evans. Pelicula a fost caracterizată drept o comedie neagră și tratează tema industriei farmaceutice din SUA.

Acțiunea filmului urmărește ascensiunea unei companii mici care se ridică promovând la scară largă dependența de fentanil, uneori chiar și cu ajutorul mituirii medicilor.

Filmul a apărut în 2003 și se bazează pe o poveste reală care are în centru o mamă singură căreia i se oferă șansa de a face un mare profit prin vânzările în domeniul farmaceutic. Ea ajunge să dobândească un mare succes, pe baza prețului plătit, uneori cu viața, de alți oameni.

„O mamă singură, falită, dar ambițioasă, obține o oportunitate profitabilă în domeniul vânzărilor farmaceutice, dar cât de departe va merge pentru a transforma un nou analgezic puternic într-un succes?”, este descrierea filmului de pe Netflix.

Filmul are la bază un articol de investigație din 2018

Articolul care stă la baza filmului a fost scris de către Evan Hughes pentru New York Times Magazine. Numele companiei reale este Insys,  și a fost fondată de către un miliardar pe nume John Kapoor.

Compania acestuia promova analgezicul Subsys, anunțat drept revoluționar, deși era un simplu medicament generic, rebranduit. În același timp, medicamentul provoca dependență.

Compania lui John Kapoor îi influența pe medici pentru a prescrie aceste medicamente care nu îi ajutau cu nimic pe pacienți, cărora le dădea, totuși, dependență. Kapoor a plătit pentru faptele sale în 2020, când a fost condamnat la 66 de luni de închisoare.

 „În primul rând am vrut să aducem publicul în fața problemelor și a crizei opioidelor în general. Am vrut să fie nebunesc și anarhic și distractiv… Până la sfârșitul poveștii, am vrut ca aceasta să aibă o greutate reală din punct de vedere emoțional”, a descris regizorul David Yates filmul.

Comedia întunecată a fost prezentată în premieră la Festivalul Internațional de Film de la Toronto luna trecută.

„În primul rând am vrut să aducem publicul în fața problemelor și a crizei opioidelor în general”, a mai spus regizorul David Yates despre „Pain Hustlers”.