Festivalul, inițiat și organizat de Romanian Film Initiative, în parteneriat cu BAMcinématek și Jacob Burns Film Center, a adus și în acest an în fața publicului de peste ocean cele mai recente producții cinematografice românești, grupate în trei programe: filme realizate de cineaști consacrați, opere de debut și o retrospectivă de autor. Filmul românesc s-a dovedit și la această ediție un favorit al americanilor, festivalul fiind inclus în topul primelor cinci evenimente de artă din New York din luna decembrie recomandate de NYC-Arts, emisiunea difuzată pe celebrul canal de televiziune PBS. Performanța este cu atât mai notabilă cu cât și anul acesta programul festivalului a fost curatoriat pentru a include două spații gazdă influente: Jacob Burns Film Center, partener veteran al festivalului, și, în premieră, prestigiosul BAMcinématek din inima Brooklyn-ului, gazda filmului independent și arthouse prin excelență.
Making Waves a luat startul în 30 noiembrie la Jacob Burns Film Center, unde biletele pentru filmul de deschidere, 6,9 grade pe scara Richter (r. Nae Caranfil), au fost epuizate cu o zi înaintea începerii festivalului, iar proiecția a fost mutată într-o sală mai mare pentru a acomoda cererile de bilete în plus. Reacțiile publicului din sală au fost pe măsura entuziasmului cu care a fost așteptat filmul.
Decembrie e luna filmelor propuse pentru Oscar, așa că proiecția filmului Fixeur (r. Adrian Sitaru) a fost, de asemenea, primită cu foarte mare interes. Cu câteva zile înainte de premiera newyorkeză, Fixeur a fost prezentat de regizor la Los Angeles în fața membrilor Academiei Americane de Film. Alături de scenaristul/directorul de imagine Adrian Silișteanu, cei doi s-au bucurat de numeroase întrebări pertinente din partea publicului newyorkez, multe dintre ele legate de jurnalism și etica profesională (nu întâmplător un subiect fierbinte în America actuală).
Că această întâlnire a picat la fix spune și Adrian Silișteanu: „În general, cu publicul american sesiunile de Q&A au o energie aparte, însă la Making Waves chiar am avut marea bucurie să întâlnim cinefili înrăiți, atât români, cât și americani, cărora cinematografia românească le este foarte familiară. Mie personal nu mi s-a întâmplat niciodată, la nici un festival din lume, să dialoghez cu spectatorii după proiecție mai mult chiar decât a durat filmul.” Pe parcursul celor 45 de minute ale Q&A-ului de după proiecția filmului, Silișteanu a detaliat episodul real din viața lui care l-a inspirat să scrie scenariul, iar Sitaru, și el în vervă, a răspuns întrebării venite din public: „Ce înseamnă să fii un bun jurnalist?” prin: „Nu știu să vă răspund. Nu știu nici măcar să vă spun ce înseamnă să fii un bun regizor.”
De săli pline la Jacob Burns Film Center s-au bucurat și filmele Ana, Mon Amour (r. Călin Peter Netzer), La drum cu tata (r. Anca Miruna Lăzărescu) și Breaking News, acesta din urmă dublat de asemenea de un lung Q&A cu regizoarea Iulia Rugină. „Mi se pare foarte important felul în care Making Waves conectează cineaștii cu publicul din Statele Unite. E o legatură necesară și un dialog care modifică percepții de ambele părți. Am avut parte de una dintre cele mai frumoase sesiuni de Q&A după proiecția filmului meu. Felul în care acest public, extrem de educat în cinema, privește lucrurile e ceva ce mă ajută în final pe mine, ca cineast, să mă privesc din afară, cu alți ochi, îndepărtați geografic și cultural, și să înțeleg ceva din asta”.
O altă întâlnire extrem de veselă și de animată dintre publicul newyorkez și filmul românesc a avut loc la BAMcinématek, chiar în seara deschiderii, în prezența regizorului comediei independente Două lozuri, Paul Negoescu: „M-am simțit grozav la Making Waves și nu doar datorită faptului că a fost primul meu contact cu New York-ul impresionant, ci mai ales datorită publicului care a umplut sala de la BAMcinématek și care a stat la Q&A până când a trebuit să eliberăm sala. Dintre cei prezenți, cam jumătate erau români din New York, dar foate mulți erau cinefili americani, public fidel de cinema arthouse, interesat de film românesc (lucru vizibil după întrebările pe care le-au pus).” Ambele filme din prima zi a festivalului în Brooklyn, Câini (r. Bogdan Mirică) și Două lozuri, au fost proiectate cu casa închisă, secțiunea dedicată tinerilor cineaști încheindu-se cu proiecția filmului produs de Miruna Berescu, Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor (r. Emanuel Pârvu).
Un alt highlight al programului de la BAMcinématek a fost retrospectiva regizoarei Anca Damian, care a reușit să câștige admirația celor prezenți prin cele două tulburătoare documentare hibride și animate: Crulic – drumul spre dincolo și Muntele magic. Foarte intens receptată a fost și proiecția cu sală plină a filmului Perfect sănătos din deschiderea retrospectivei, urmată de un Q&A de aproape o oră cu actorul Anghel Damian și regizoarea Anca Damian: „Proiecțiile organizate în cadrul retrospectivei filmelor mele la BAM mi-au prilejuit întâlnirea cu publicul festivalului Making Waves, festival unic prin abordarea curajoasă și statornică a spectatorilor de peste ocean cu filme românești, și în același timp și cu publicul cinematecii din New York. Dezbaterile după terminarea proiecțiilor, întâlnirile organizate cu profesioniștii, și nu în ultimul rând munca și profesionalismul celor trei oameni care stau în spatele acestui festival – Corina Șuteu, Mihai Chirilov și Oana Radu —, au fost de cel mai înalt nivel.” Prezenți la film, scriitorul Andrei Codrescu și celebra fotografă newyorkeză Nan Goldin l-au apreciat în mod special, Goldin purtând o consistentă discuție cu Anca Damian și realizând ulterior o sesiune fotografică cu Anghel Damian în studioul său din Brooklyn.
Nume sonore din lumea filmului dar și din afara ei au participat anul acesta la Making Waves. Invitaților acestei ediții (Anca Damian, Anghel Damian, Adrian Sitaru, Adrian Silișteanu, Paul Negoescu, Emanuel Pârvu, Miruna Berescu, Iulia Rugină și actorul lituanian Vytautas Kaniusonis, protagonistul producției The Gambler din Lituania, țara invitată în acest an la Making Waves în cadrul programului “Creative Freedom through Cinema”) li s-au alăturat alți realizatori de film precum regizorul de origine română Bogdan George Apetri, care locuiește în New York și predă la Columbia University, sau Erin Casper, care a realizat montajul filmului Risk al Laurei Poitras. Actrița Anda Onesa a fost și ea prezentă la proiecții, alături de scriitorul Norman Manea.
Despre faptul că filmele românești sunt și trebuie să fie în continuare prezente pe marile ecrane din Statele Unite, nu doar în festivaluri, s-a discutat și în cadrul întâlnirii dedicate industriei, Film Industry Talks, moderată de regizoarea Mona Nicoară, totodată curator al Festivalul de film documentar fARAD, și Corina Șuteu, președinta Making Waves. La fel ca până acum, Making Waves construiește punți între noile talente ale filmului românesc și reprezentanți importanți ai industriei de film americane. În cadrul Film Industry Talks s-a dialogat despre distribuția filmelor românești în America, dar și despre programarea filmelor europene în SUA în general și despre ce înseamnă o campanie de Oscar eficientă și costurile unei astfel de campanii.
Distribuitorii și programatorii americani nu au lipsit de la aceste discuții. Jonathan Howell (Big World Pictures – distribuitorul american al filmelor Aferim!, Victoria și cel mai recent, Inimi cicatrizate), Rodrigo Brandao și Nicholas Kemp (Kino Lorber – distribuitor al filmului Marți după Crăciun) și Fumiko Takagi (Criterion Collection – care urmează să lanseze în celebrul format de DVD de autor ultimele două filme ale lui Cristian Mungiu, După dealuri și Bacalureat) sunt doar câțiva dintre promotorii filmului românesc în Statele Unite. Alături de ei au participat la Industry Talks și Frederic Boyer, directorul artistic al Festivalului de film Tribeca, Brian Ackerman, directorul de programare al Jacob Burns Film Center, partener tradițional al Making Waves, și curatorul independent Irena Kovarova, care a organizat numeroase programe dedicate filmului european.
Cea de-a 12 ediție a festivalului a fost posibilă cu sprijinul Trust for Mutual Understanding, Uniunea Cineaștilor din România și Fundația Blue Heron, alături de donații individuale din partea comunității Making Waves. Proiectul Film Industry Talks a fost co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și realizat cu sprijinul Lark Play Development Center din New York. Asociația Film ETC. (formată din Corina Șuteu, președinte Making Waves, Oana Radu, manager și Mihai Chirilov, director artistic) îl are ca ambasador și cofondator pe actorul Andi Vasluianu.