Anul 2006 a fost plin de premii pentru cinematografia românească, între care se detaşează, fără îndoială, un Camera d’Or (pentru debut) obţinut de Corneliu Porumboiu la Festivalul de la Cannes. Dar este filmul românesc o afacere profitabilă?
Răspunsul, simplu spus, ar fi un „nu“ destul de sec, cel puţin pentru moment. România are una dintre cele mai mici pieţe de cinema din această zonă a Europei. Numărul total de intrări la cinema s-a apropiat, anul trecut, de trei milioane. Prin comparaţie, în Cehia, o ţară cu mai puţin de jumătate din populaţia României, numărul de intrări la cinema a fost, în 2005, de peste 9,4 milioane, conform site-ului cineuropa.org.
În aceste condiţii, a face film ca afacere în România înseamnă să-ţi asumi de la bun început riscul de a ieşi în pierdere. Exemplele de filme care au reuşit să facă profit se numără, literalmente, pe degetele unei singure mâini. „Cred că «A doua cădere a Constantinopolului» s-ar putea să-şi fi scos banii; pe vremea aceea a rulat în foarte multe săli şi a avut, cred, peste un milion de spectatori“, spune Tudor Giurgiu, preşedintele Societăţii Române de Televiziune şi regizorul filmului «Legături bolnăvicioase». Un alt exemplu ar putea fi, afirmă acesta, „A fost sau n-a fost?“, filmul lui Corneliu Porumboiu, care şi-ar putea însă recupera investiţia în mare parte graţie încasărilor obţinute în străinătate. „Cel puţin pentru filmul meu, am avut surpriza să văd că o să scot mulţi mai mult bani din vânzările din afara ţării, ceea ce e anormal, afirmă Giurgiu. Dar altfel nu ai cum. În mod normal, ar trebui să faci bani din distribuţia în săli.“
Cei care vor să facă film în România nu prea au de ales; în condiţiile unei pieţe extrem de mici – inclusiv pentru filmele americane – opţiunile de finanţare sunt reduse: sprijinul venit din partea Centrului Naţional al Cinematografiei, coproducţii cu parteneri străini, obţinerea unor fonduri europene de tipul celor oferite de Eurimages sau, dacă ai suficient curaj, lucrul pe cont propriu.
Situat pe locul doi în topul preferinţelor publicului românesc şi deţinător a numeroase premii, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii“ (coproducţie România – Franţa în proporţie 60% – 40%) a costat 1.500.000 de euro. Aproximativ o treime din buget a provenit de la CNC (cam jumătate din sumă) şi Eurimages (cealaltă jumătate). Restul costurilor au fost acoperite, în bani sau în natură (servicii sau echipamente) din surse private, în mare parte occidentale, explică Daniel Mitulescu, producătorul peliculei şi fratele regizorului Cătălin Mitulescu.
Există şi producători care nu au apelat deloc la banii CNC. Este cazul lui Corneliu Porumboiu, cu al său „A fost sau n-a fost?“. „Filmul a costat 220.000 de euro, iar fondurile au provenit din banii mei, din sponsorizări şi, nu în ultimul rând, de la familie, care m-a ajutat foarte mult“, explică el. Norocul tânărului regizor a fost, până la urmă, că tatăl său, fostul arbitru Adrian Porumboiu, este astăzi un prosper om de afaceri. Sunt destul de multe şanse ca, în lipsa unui astfel de sprijin financiar, filmările să se fi amânat sau chiar să nu aibă loc niciodată.
Pentru prima oară după 1990, CNC dispune de sume consistente, având un buget pentru filme de aproximativ opt milioane de dolari. În prima jumătate a anului 2006, instituţia acordase deja credite directe pentru producţie de film în valoare de 8,78 milioane de lei, iar la jumătatea anului volumul creditelor angajate (în derulare sau în curs de contractare) era de 13 milioane de lei. Desigur, instituţia nu a fost ocolită de scandaluri legate de anumite favoritisme în acordarea creditelor; cel puţin până acum, spune preşedintele TVR, nu a existat un audit care să verifice alocarea fondurilor şi în funcţie de performanţele înregistrate sau nu de filmele finanţate.
Cu excepţia coproducţiilor, bugetele premierelor româneşti finanţate de către CNC variază între 1,2 milioane de lei („Legături primejdioase“) şi 2,87 milioane („Hârtia va fi albastră“), media fiind în jur de două milioane de lei, din care CNC acordă, în general, puţin peste 900.000 de lei. Însă lucruri esenţiale precum promovarea şi marketingul, care cad în sarcina distribuitorului, sunt practic absente, tot din pricina lipsei banilor.
Cât despre Eurimages, acesta este un fond al Consiliului Europei care sprijină filmele europene. Anul trecut, volumul angajat de Euroimages pentru producţia de filme (două coproducţii, una în regia lui Sinişa Dragin, cealaltă a lui Radu Gabrea) a fost de 480.000 de euro. Ca variantă de finanţare, spune Giurgiu, mai există product placement-ul, „dar acei bani îţi acoperă diverse găuri din buget, în loc să foloseşti cine ştie ce recuzită sau mâncare“.
Şi totuşi, mai există soluţii; în mai toate ţările vecine, posturile de televiziune participă financiar la producţia de filme. În cazul nostru, începând din 2005, TVR „are obligaţia să participe la finanţarea producţiei naţionale de film“, afirmă Giurgiu. „Am convenit un mecanism prin care 15% din veniturile din publicitate le investim în producţia de film. Jumătate din suma totală a unui an o vărsăm direct la CNC, iar cealaltă jumătate e la dispoziţia producătorilor, care aplică direct la noi.“
Curajoşii n-ar trebui să dispere; la urma urmelor, există exemple celebre de succese internaţionale turnate cu bugete de buzunar – precum „The Blair Witch Project“, făcut cu un buget de 35.000 de dolari şi încasări de 140 de milioane!
Giurgiu se gândeşte şi el la astfel de proiecte: „Şi eu am în cap să fac un astfel de film, doar cu bani privaţi, în sistem de gherilă, turnat în zece zile, foarte legal, dar cu un buget absolut minimal. Şi cred că se pot obţine bani.“
Cinema de gherilă
«Am în cap să fac un film, doar cu bani privaţi, în sistem de gherilă, turnat în zece zile, foarte legal, dar cu un buget absolut minimal. Şi cred că se pot obţine bani.»
Tudor Giurgiu, preşedintele TVR, regizor
37 de trofee pentru premierele lui 2006
A FOST SAU N-A FOST? A primit nu mai puţin de 19 premii internaţionale. Printre ele, Premiul Camera D’or – Cannes, Premiul special al juriului – Cinessone (Franţa), Premiul pentru cel mai bun film – Siena, Marele Premiu – Molodist (Ucraina), Gobbo d’oro – Bobbio Film Festival (Italia), Premiul pentru cel mai bun film şi Premiul pentru cel mai bun scenariu (Golden Swan) – Copenhaga.
CUM MI-AM PETRECUT SFÂRŞITUL LUMII. A obţinut trei distincţii, printre care premiul de interpretare feminină pentru Dorotheea Petre, la Cannes, secţiunea „Un Certain Regard“.
HÂRTIA VA FI ALBASTRĂ. Producţia regizată de Radu Muntean a luat opt premii, de la Berlin la Marrakesh şi de la Namur (Belgia) în Antalya.
LEGĂTURI BOLNĂVICIOASE. A obţinut două trofee: Marele Premiu pentru Imagine la Montreal şi Premiul pentru cea mai bună actriţă (Ioana Barbu) la Pecs (Ungaria).
RYNA. Deşi primit cu răceală de publicul local, filmul a primit cinci premii, la Milano, Valencia, Napoli, Tromso (Norvegia) şi Annonay (Franţa).
Piaţa est-europeană de cinema
În Cehia există 544 de cinematografe (17 multiplexuri), cu 677 de săli. În 2005 au fost produse 20 de filme (7 coproducţii), cu un buget mediu de 1 milion de euro, şi s-au înregistrat 9,4 milioane de intrări la cinema. Cel mai vizionat film local a înregistrat 550.000 de spectatori.
În Polonia, în 2005, s-au înregistrat 23,6 milioane de intrări. Există 568 de cinematografe
(46 de multiplexuri), cu un total de 870 de săli. În 2005 au fost produse 24 de filme, cu un buget mediu de 700.000 de euro. Fondurile publice alocate cinematografiei s-au ridicat în 2006 la 22 de milioane de euro. Posturile tv au contribuit şi ele cu încă 7 milioane de euro. Cel mai vizionat film local a înregistrat 188.000 de spectatori.
În Ungaria, în 2005 s-au înregistrat 10,8 milioane de intrări, mai mult decât numărul locuitorilor. Există 244 de cinematografe (32 de multiplexuri), cu 466 de săli. În 2005 au fost produse 26 de filme, cu un buget mediu de 1,1 milioane de euro. Fondurile publice alocate filmului au fost de 8,5 milioane de euro, în timp ce televiziunile au investit 3,2 milioane. Cel mai vizionat film local a înregistrat 450.000 de spectatori.
Profitul producţiilor autohtone poate veni de peste hotare
După ce ani de zile a mers pe pierdere, industria cinematografică locală dă primele semne că ar putea învăţa ce înseamnă profitul.
„A fost sau n-a fost?“ este unul dintre primele filme româneşti realizate după 1989 care ar avea şanse să-şi acopere cheltuielile. „Există, într-adevăr, posibilitatea de a recupera cei 220.000 de euro investiţi, ba poate chiar să facem şi un mic profit“, spune regizorul, scenaristul şi producătorul peliculei, Corneliu Porumboiu. Banii nu vor proveni, însă, din cinematografele locale. Aici, filmul nu a atras decât 12.644 de spectatori plătitori până la 31 decembrie 2006 şi 14.628 până la data scrierii acestui material. Potrivit declaraţiilor lui Antoine Bagnaninchi, directorul Independenţa Film, compania care deţine drepturile de distribuţie pentru „A fost sau n-a fost?“, vizionările din România au însemnat 114.000 de lei, din care distribuitorul a încasat 45.000, restul rămânând cinematografelor. Dar tot 45.000 de lei au costat afişele şi publicitatea, astfel încât, dacă nu ar fi fost cei 30.000 de lei primiţi de la CNC drept sprijin pentru distribuţie (care s-au împărţit în mod egal între producător şi distribuitor), încasările nete din România ar fi fost egale cu zero.
Adevăratele venituri vor veni de pe urma spectatorilor din străinătate. Agentul de vânzări care reprezintă filmul în 25 de ţări a garantat un minim de încasări de 40.000 de euro, însă, conform primelor estimări, această sumă va fi depăşită uşor. „În Italia, de exemplu, am trecut de 30.000 de vizionări, în Franţa aveam 60.000 de spectatori şi mai era încă o lună de difuzare, aşa că am putea ajunge la 80-100.000, iar în Statele Unite filmul va fi lansat de-abia în primăvară“, spune Corneliu Porumboiu. Dacă estimăm la un euro veniturile producătorului pe cap de spectator străin (având în vedere costurile mai mari ale biletelor peste hotare), rezultă că producţia ar avea şanse să-şi amortizeze cheltuielile numai din cinematografe.
La sumele astfel încasate se vor adăuga, însă, drepturile de difuzare la televiziune. Filmul a fost deja la HBO şi urmează să fie transmis şi de TVR şi, chiar dacă cele două posturi vor să păstreze confidenţiale preţurile de achiziţie, acestea pot fi estimate grosier la câteva zeci de mii de euro. Vânzarea DVD-urilor, care va începe în luna martie, ar putea contribui şi ea la conturarea unui câştig.
Jumătatea goală a paharului
Deşi este pe locul întâi în topul audienţei la categoria producţii naţionale, „Legături bolnăvicioase“ al lui Tudor Giurgiu n-a atras decât puţin peste 20.000 de spectatori şi încasări pe măsură. „Rămân siderat când văd că în Cehia, de exemplu, sunt şase-şapte filme locale care fac în jur de 300.000 de spectatori. Filmele sârbeşti au şi ele câte 150.000 – 200.000 de spectatori. Părerea mea e că, din cauza rateurilor din anii de dinainte, publicul a căpătat un fel de lehamite şi nu mai vrea“, spune Giurgiu.
Alte producţii lansate în 2006, cum ar fi „Ryna“ (1.200 de spectatori), „Şi totul era nimic“ (860 de spectatori), „Azucena“ (500 de spectatori) sau „Happy end“ (460 de spectatori), care au avut parte de cronici proaste sau pur şi simplu nu li s-a făcut mai deloc reclamă, nu au, practic, nicio şansă să devină profitabile. Deşi multi-premiat, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii“ nu a avut de la bun început şanse de reuşită financiară, din cauza bugetului foarte mare.
Un caz aparte îl reprezintă cele trei filme lansate anul trecut de „Media Pro Pictures“ („Lacrimi de iubire“, „Trei fraţi de belea“ şi „Margo“). Deşi compania păstrează secretul total privind sumele investite şi cele recuperate, se pare că s-a reuşit păstrarea cheltuielilor la un nivel suportabil, astfel încât pierderile finale să fie cât mai mici. Spectatorii din cinematografe (aproape 40.000) nu reprezintă nici aici baza, drepturile de difuzare la televiziune („Trei fraţi de belea“ va fi deja în februarie la Pro TV) având cel mai mare potenţial de acoperire a costurilor.
Se întorc banii
«Conform datelor de care dispunem acum, sunt şanse de a recupera cei 220.000 de euro investiţi în „A fost sau n-a fost?“, ba poate chiar să facem şi un mic profit.»
Corneliu Porumboiu, regizor, scenarist şi producător
