„Filmul nu prezintă povestea reală, este o ficțiune. Scenariul a fost gândit ca o altfel de societate în care oamenii au mult mai multă empatie față de cei din jur. Însă, nu vreau ca prin acest proiect să dau în autorități, ci doar a prezentat ce s-ar fi putut întâmpla dacă am fi avut mai multă iubire în noi.
Port un foarte mare respect polițiștilor, medicilor, operatorilor, tuturor oamenilor de bună credință. Nu vreau să pun etichete, ci doar să atrag atenția că ceea ce s-a întâmplat atunci s-ar fi putut evita și ce trebuie să facem pentru a nu se mai repeta”, declară Diana Busuioc Angelson.
Capodopera vieții Dianei Busuioc
Regizoarea filmului „Alexandra” a fost prezentă joi, 3 aprilie, în cadrul podcastului „Picătura de business” moderat de redactorul-șef al Revistei Capital Sorin Andreiana. Episodul în întregime se poate urmări pe pagina de YouTube „HAI România”.
„Personajul principal al filmului, Angela, este operatoare 112. Este persoana cu care vorbește la telefon fetița de 15 ani care a fost răpită.
Angela este o eroină, căci vede că lucrurile nu merg foarte bine, fetița nu poate fi salvată, și se hotărăște să se implice mai mult decât să fie operatoare”, descrie Diana Busuioc Angelson modul în care a gândit personajul principal al poveștii, personaj pe care îl și interpretează în filmul „Alexandra”.
„Eram în țară când s-a întâmplat tragedia, eram cu fiica mea la mare. Am răsmas impresionată de poveste, de această nimicire a sufletului. Și mi-am promis că voi face filmul ca o dedicare pentru Alexandra și toți copii aflați vreodată în situația ei.
Am strâns banii necesari pentru proiect și am venit în România trei săptămâni să îl filmez alături de echipa mea. Și simt acum că, pe plan profesional, este capodopera vieții mele”, povestește regizoarea.
„Nimeni nu o va uita pe Alexandra”
Astfel, Diana Busuioc Angelson spune apoi că a vrut foarte mult ca nimeni să nu o uite pe Alexandra Meceșanu și povestea ei. Declară că vrea să aducă o schimbare prin acest proiect, proiect despre care spune că a fost unul greu de realizat, dar și foarte emoționant.
„Am ajuns cu filmările și la la Caracal, chiar acolo pe digul acela de care povestește Alexandra în înregistrare. Totul a fost foarte dur, nu ai cum să faci un film despre o asemenea poveste, mai ales când știi ceea ce s-a întâmplat, fără să simți o presiune pe umerii tăi, este imposibil”, adaugă apoi actrița.
De vineri, 4 aprilie, filmul „Alexandra” va fi disponibil în mai multe cinematografe din țară, iar mai multe informații se pot regăsi pe cinemagia.ro. Spectatorii vor putea vedea povestea gândită de Diana Busuioc Angelson, o poveste de acțiune plină de intrigă și suspans, dar și cu un mesaj profund în spate.