In plus, au inceput sa apara productii finantate majoritar, daca nu chiar integral, de firme private. Proaspatul film „Garcea si oltenii” este un exemplu de finantare 100% privata (Media Pro Pictures). Toate aceste semne de revigorare pot induce ideea ca filmul romanesc incepe sa devina o afacere. Dar este aceasta afacere profitabila? Sau se fac filme pe „stoc”, numai pentru a calma orgoliul national de a avea o cinematografie? Un film considerat a fi un succes in Romania, precum „Occident” (regizor Cristian Mungiu) a reusit ca in doua-trei saptamani sa atraga peste 45.000 de spectatori, la un pret mediu de aproximativ un dolar/bilet. Aceste vanzari, caci filmul pana la urma este o marfa, i-ar provoca o criza de nervi unui producator strain care a investit timp si bani intr-o pelicula. La noi insa, pe o piata cinematografica saraca, filmul e considerat pana acum un succes de casa. Totusi, e putin probabil ca „Occident” sa aduca profit producatorilor. Filmul „Filantropica” (regizor Nae Caranfil) a fost vedeta filmului romanesc in acest an, cu cateva sute de mii de spectatori. Constantin Vaeni, vicepresedintele Centrul National al Cinematografiei (CNC), apreciaza insa ca „un adevarat succes de piata poate fi evaluat de la peste doua milioane de spectatori. „Filantropica” un film bun, a fost un succes in Romania. Pana la urma, calitatea unui film nu poate fi masurata dupa numarul de spectatori atrasi. si manelele au un public numeros, dar nu sunt de apreciat din punct de vedere artistic.”
Distributia da dureri de cap producatorilor autohtoni
Filmul romanesc este inca dependent de sursele de finantare venite din partea statului. Procedura de finantare a filmelor romanesti (mult discutata la inceputul anului datorita Legii cinematografiei) asigura din partea CNC pana la 65% din bugetul unui film. Este vorba de un credit rambursabil pe o perioada de sapte ani, fara dobanda. Restul de cel putin 35% trebuie gasit de producator si poate veni fie din buzunarul propriu, fie din alte surse private. In anul 2001, spre exemplu, CNC a organizat concurs pentru finantarea a sase proiecte si sase scenarii. „In total, am avut la dispozitie o suma de peste 40 miliarde lei pentru finantare. Conditia pentru a participa la concurs era ca bugetul filmului sa nu depaseasca suma de 14 miliarde lei”, afirma Constantin Vaeni. Proiectele castigatoare au primit finantari din partea CNC in jurul sumei de 6,4 miliarde lei. Astfel, filmul „Noro” (regizor Radu Gabrea) a avut un buget de 11,7 miliarde lei, din care 5,6 miliarde au provenit din finantarea CNC. Bugetul filmului „Filantropica” a fost o exceptie de la plafonul de 14 miliarde impus de CNC, dar asta pentru ca pelicula a fost o coproductie. Bugetul a fost de 15,61 miliarde lei.
Filmul „Marfa si banii” (regia Cristi Puiu), contestat de critica autohtona, dar cu un succes relativ in strainatate, a intampinat numeroase dificultati financiare in procesul de productie. „Aveam nevoie, la data cand a inceput productia, de vreo patru miliarde lei, ceea ce insemna aproape 300.000 de dolari, spune Cristi Puiu. Filmul a fost terminat dupa multe intreruperi cauzate de lipsa banilor. Productia a fost salvata de interventia financiara a Studioului de Creatie Cinematografica, in fruntea caruia se afla regizorul Lucian Pintilie.
Incasarile acestor filme vor acoperi cheltuielile? Cu alte cuvinte, producatorii „isi vor scoate banii”? O piata a filmului nu presupune exclusiv productia. Distributia si difuzarea sunt verigi importante care asigura succesul financiar al unei productii. Vicepresedintele CNC nu intelege cum este posibil ca statul sa finanteze filme, dar sa nu garanteze distributia lor. Altfel spus, este ca si cum ai investi bani intr-o marfa (Marfa si Banii!), dar nu te mai intereseaza vanzarea acesteia. Chiar daca in ultima vreme distribuitori importanti au inceput sa preia „marfa” romaneasca („Occident” a fost distribuit de New Films), cererea nu a crescut, ci din contra. In 1997, in salile de cinema au intrat peste 9,45 milioane de spectatori. Dupa trei ani, numarul acestora a scazut la 5,1 milioane, iar in 2001, a crescut la 5,7 milioane spectatori. Aceasta evolutie nu poate fi explicata prin cresterea preturilor la bilete (a ramas constant in jurul valorii de un dolar), ci prin situatia jalnica, a salilor de cinema. La acest capitol, experienta cinematografelor private a aratat ca business-ul de difuzare poate fi profitabil. Primele doua cinematografe din reteaua de stat dupa numarul spectatorilor realizat in anul 2001, Republica din Cluj si Patria din Bucuresti, au impreuna aproximativ 2.000 de locuri. In cele doua sali, au intrat aproximativ 375 de mii de spectatori intr-un an. Cinematograful privat Hollywood Multiplex din Bucuresti are zece sali mici, cu cel mult 400 de locuri, bilete mai scumpe decat concurenta de „stat”, dar, paradoxal, peste un milion de spectatori intr-un an.
Fara o piata de desfacere functionala (sali de cinema private si amenajate la standarde din „Occident”), practic, productia nationala de filme va continua sa lucreze pe stoc, indiferent de cate premii si nominalizari va castiga la festivalurile mai mari sau mai mici.
Productia de filme romanesti de lungmetraj (1997 – 2001)
Genul filmului si finantarea 1997 1998 1999 2000 2001
Productie romaneasca 100% 2 5 3 0 6
Coproductii 4 8 6 11 8
– Coproductii majoritare 1 2 0 0 1
– Coproductii minoritare 3 6 6 11 7
Total filme de fictiune
de lungmetraj 6 13 9 11 14
