Cristian Tudor Popescu a susținut că pentru Simona Halep ceea ce s-a întâmplat cu scandalul de dopaj înseamnă practic finalul carierei sale în tenis. Asta pentru că jucătoarei îi este deja foarte greu să mai revină la vârf.
Cristian Tudor Popescu a susținut că, „indiferent de sentință, Simonei Halep îi este deja foarte greu să mai revină în tenisul de vârf”.
„Pata pe viața și cariera ei nu poate fi ștearsă, deși, repet, nu cred că este vina ei și nu a făcut asta în mod conștient. Vă spun clar că, dacă s-ar demonstra că Simona Halep și-a introdus în mod deliberat în organism substanțe dopante, eu nu mai scriu nimic despre tenis! Înseamnă că nu m-am priceput nici la om, nici la sport, dacă Simona a făcut așa ceva!”, a susținut gazetarul într-un interviu pentru ProSport.
Marele regret al lui CTP
De altfel, Cristian Tudor Popescu este un împătimit al acestui sport. El a declarat că marele lui regret este că nu s-a ținut de tenisul de performanță. Prezent la o sesiune de întrebări și răspunsuri de pe Reddit, CTP a recunoscut că marele lui regret este că a abandonat tenisul de performanță.
Jurnalistul joacă și acum alături de amici, tenisul fiind în continuare marea lui pasiune.
Revenind la marea noastră campioană, aceasta pierde teren în clasamentul celor de la WTA. Ea a fost depășită de o altă jucătoare româncă. Este vorba despre Sorana Cîrstea. Aceasta i-a luat fața lui Halep în clasamentul WTA. După 10 ani de zile în care Cîrstea a stat în spatele lui Halep, situația s-a inversat.
Sorana Cîrstea i-a luat fața lui Halep
Începând de luni, Sorana Cîrstea va fi jucătoarea clasată cel mai bine din țara noastră în ierarhia Asociației Tenisului Feminin (WTA).
Cum Halep este suspendată provizoriu pentru dopaj, acesta nu mai este în top. Ea se află pe locul 54 WTA în ierarhia live. Nici Irina Begu nu a reușit să avanseze în clasament, în mare parte din cauza faptului că nu și-a apărat trofeul la turneul de la Palermo. Irina Begu a coborât 10 locuri, până pe 41 WTA, în timp ce Ana Bogdan ocupă poziția 44 WTA.
Irina Begu nu a jucat săptămâna aceasta la turneul WTA
Irina Begu nu a jucat săptămâna aceasta la turneul WTA 250 de la Palermo, unde era campioană en-titre. Ea a optat să joace la concursul WTA 125 de la Iași. Din acest motiv, jucătoarea de tenis a pierdut puncte importante și chiar dacă va câștiga la Iași nu o poate devansa pe Cîrstea: va acumula cel mult 1.262 de puncte.
În aceste condiții, prima jucătoare româncă din top este Sorana Cîrstea. Ea se menține pe locul 32 mondial, cu 1.316 puncte. Ea a aflat vestea în vacanță, fiind plecată câteva zile la munte.