Final de vot în Republica Moldova. Mesajul transmis imediat de Maia Sandu

Duminică seară, imediat după ora 21:00, Maia Sandu a transmis că secțiile de vot s-au închis în toată țara și a mulțumit tuturor cetățenilor care au participat la vot din toate localitățile.

Aceasta le-a mulțumit în mod special locuitorilor din Chișinău, care au participat într-un număr mare la vot în această zi.

Ea a dorit să mulțumească și tinerilor care au stabilit un record de participare la vot, precum și cetățenilor din afara țării, pe care i-a lăudat pentru mobilizarea excepțională. Maia Sandu a menționat că, în multe secții de votare din afara țării, procesul de votare continua și i-a îndemnat pe cei care nu reușiseră încă să voteze să se prezinte la urne.

De asemenea, aceasta a făcut un apel către toți lucrătorii din secțiile de votare, indiferent de candidatul pe care îl reprezintă, să fie atenți și să numere corect voturile cetățenilor.

„Secțiile de vot s-au închis în toată țara. Le mulțumesc tuturor oamenilor care au participat la vot din toate localitățile din țară. Le mulțumesc, în special, celor din Chișinău care au participat într0-un număr mare astăzi la vot.

Vreau să le mulțumesc și tinerilor care au stabilit un record de participare la vot astăzi. La mulțumesc cetățenilor noștri din afara țării care au dat dovadă de o mobilizare excepțională. În multe secții de vot din afara țării continuă procesul de votare. Vă îndemn să mergeți la vot cei care încă nu ați reușit.

Fac un apel către toți lucrătorii din secțiile de votare, indiferent de candidatul pe care îl reprezintă, să fie atenți și să numere corect voturile cetățenilor”, a fost declaraţia făcută de preşedintele în funcţie al Republicii Moldova, Maia Sandu, şi transmisă pe pagina sa de Facebook.

Alexandr Stoianoglo: Votul vostru este o dovadă că Moldova nu e doar un punct pe hartă

Moldovenii au avut de ales astăzi la urne între Maia Sandu şi socialistul Alexandr Stoianoglo. Şi acesta din urmă a transmis un mesaj după încheierea procesului electoral.

Stoianoglo a susţinut discursul său în limba română, dar şi în limba rusă.

„Astăzi, Moldova a vorbit prin voi. Votul vostru a șters granițele între oraș și sat, între nord și sud, între est și vest. Votul vostru este o dovadă că Moldova nu e doar un punct pe hartă, ci un popor responsabil și conștient de viitorul său.

Fiecare alegător, care a intrat în cabina de votare a scris un capitol în istoria acestei țări. Începe numărătoarea voturilor, este momentul adevărului.

Fiecare vot contează, fiecare vot va avea o mare greutate și va determina soarta noastră pe mai departe”, a afirmat candidatul PSRM.