Nicușor Dan, critici la adresa lui Călin Georgescu
Nicușor Dan a afirmat că, cu dovezile care încep să apară, decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale a fost ”o decizie necesară la acel moment”.
”Acum, cu dovezile care încep să apară, ea începe să devină foarte corectă. Binenţeles, ideal ar fi fost ca noi să fi avut nişte instituţii care să înţeleagă la timpul potrivit acele ilegalităţi, faptul că nişte oameni au donat ilegal câteva sute de mii de euro fără să declare, poate sunt sume şi mai mari, poate există şi o influenţă străină, deocamdată aceste probe nu le avem dar cu probele pe care le avem, în opinia mea este suficient pentru a demonstra că cineva a distorsionat competiţia”, a declarat el la Europa FM.
Întrebat dacă îl consideră pe Călin Georgescu un contracandidat la alegerile prezidențiale, primarul Capitalei a răspuns că, deocamdată, ancheta privind modul în care s-au desfășurat alegerile din noiembrie este încă la început.
”Evident că nu este candidatul care să ocupe poziţia de preşedinte al României. Sunt multe de spus, cel mai important este că pune în discuţie apartenenţa noastră la NATO, Scutul de la Deveselu, din punctul meu de vedere acest lucru este inadmisibil”, a spus acesta.
Edilul a adăugat că nu este mulțumit de procurorul general al României, deoarece există zone întregi de corupție în statul român care nu beneficiază de o abordare sistematică.
”De exemplu, zona imobiliară, pe care o cunosc foarte bine, niciodată cineva nu s-a aplecat asupra ei şi nu e vorba să te duci să prinzi un arhitect şef care a luat o şpagă de 10.000 de euro, să te duci să controlezi gradul de legalitate a autorizaţiilor pe care le emite, Sun nişte zone de corupţie pe care, cu o abordare sistematică, un parchet general poate să le reducă foarte mult”, a afirmat el.
Nicușor Dan a subliniat că nu este mulțumit nici de șeful DNA, pentru că multe dintre zonele de corupție țin de acest departament. Edilul a adăugat că, în mandatul său, președintele poate să direcționeze activitatea justiției acolo unde cetățenii o doresc.
Validitatea candidaturii lui Călin Georgescu, pusă sub semnul întrebării
În urma anulării alegerilor prezidențiale din 2024 de către Curtea Constituțională, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a comentat despre validitatea candidaturii lui Călin Georgescu, care reușise să câștige surprinzător primul tur al alegerilor.
Potrivit declarațiilor sale, validitatea acestei candidaturi trebuie să fie verificată de Parchet, având în vedere posibile încălcări ale legislației în vigoare și afirmațiile controversate făcute de Georgescu, care ar putea să contravină reglementărilor legale.
Nicușor Dan a subliniat legăturile dintre Călin Georgescu și senatoarea Diana Șoșoacă, fostă politică exclusă din viața politică românească din cauza pozițiilor sale extremiste, în special în ceea ce privește contestarea apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO.
Primarul Capitalei a precizat că declarațiile lui Georgescu ar trebui analizate de autoritățile competente, pentru a evalua dacă acestea respectă legea și dacă sunt proporționale cu impactul pe care îl pot avea.
„E o întrebare foarte bună. În ceea ce privește contestarea apartenenței României la UE și NATO, eu cred că acest candidat este foarte apropiat de doamna Șoșoacă ce a fost exclusă. În ceea ce privește declarațiile care încalcă legi în vigoare, pe gradul lor de proporționalitate trebuie să se pronunțe Parchetul”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a declarat luni seara, într-o conferință de presă, că intenționează să candideze ca independent la alegerile prezidențiale din 2025.