Final de carieră pentru Simona Halep?! Dumitru Dragomir a dat verdictul în cazul sportivei din Constanța. Ce se va întâmpla cu marea campioană după verdictul privind suspendarea de 4 ani?
Final de carieră pentru Simona Halep! Sportiva din Constanța a primit 4 ani de suspendare pentru dopaj, un verdict extrem de dur.
Cariera ei pare, așadar, că s-a terminat, spune Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF.
Este final de carieră pentru Simona Halep?
Dumitru Dragomir spune că Simona Halep ar fi avut parte de alt tratament, dacă nu era româncă. Decizia nu este însă definitivă, iar tenismena poate face apel la TAS.
„Mă așteptam la o suspendare, dar nu 4 ani, ci un an, doi. Dacă nu era româncă, nu primea nimic sau primea foarte puțin! Asta cred eu. Și Ilie Năstase a avut o părere similară?
Marele Năstase știe ce se întâmplă în tenis. Există mafie în multe sporturi. Dacă era americancă, sau chiar chinezoaică, sau nemțoaică, cred că lua maximum un an. Cu toate că e nevinovată, îmi susțin ideea asta”, a declarat el, potrivit GSP.
Sportiva din Constanța va împlini 32 de ani la finalul acestei luni, iar fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal nu crede că nu va mai putea reveni la nivel înalt în circuit.
„Aici, își încheie cariera! Cu toate că mai există o cale de atac. Sunt ferm convins că va accesa această cale de atac, probabil, îi da doar doi ani. Dar nu cred că mai poate reveni la nivel înalt”, a spus acesta.
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a vorbit, de asemenea, despre medicamentația utilizată în lumea sportului.
„Toată lumea ia pastile, acesta e adevărul! Unele se trec cu vederea, altele nu ies la analize. La nivelul acesta, cu sume imense, medicamentația este foarte bine dezvoltată”, a afirmat Dumitru Dragomir.
Nadia Comăneci, mesaj de susținere pentru Simona Halep
Verdictul primit de Simona Halep a stârnit multe reacții. Printre cei care au avut un cuvânt de spus s-a numărat și Nadia Comăneci. Fosta mare gimnastă nu a comentat în niciun fel decizia ITIA, dar i-a transmis un mesaj de susținere sportivei din Constanța.
„O îmbrațișez cu mare drag. Să fie puternică, să fie mândră pentru ce a făcut și face în continuare pentru România. Este iubită, o iubim cu toții. Cred că are putere să revină, absolut”, a spus marea campioană.
Verdictul în cazul Simonei Halep este unul extrem de dur
Un alt nume mare din lumea sportului care a vorbit despre verdict a fost Elisabeta Lipă. Ceea ce i s-a întâmplat sportive noastre este „groaznic”, a declarat președinta Agenției Naționale pentru Sport (ANS). Elisabeta Lipă consideră că sancţiunea de 4 ani pentru doping este una foarte drastică.
„Din păcate, e scoasă din circuit. E absolut groaznic ce i se întâmplă. Un an să stai de pe o zi pe alta ca să îţi dea un verdict şi când ţi-l dă, îţi dă patru ani. E enorm de mult. E greu, îmi pare extrem de rău că i se întâmplă aşa ceva celei mai bune jucătoare de tenis din România.
Eu sunt alături de Simona, o cunosc şi regret că trebuie să treacă prin aşa ceva. Din păcate nici eu şi nimeni nu poate face ceva pentru ea în situaţia asta. Nu avem cum să o ajutăm cu absolut nimic”, a afirmat Lipă pentru Agerpres.
Preşedinta ANS a remarcat importanța unui posibil apel în cazul Simonei. Acest demers ar putea duce la o reducere a pedepsei. Cu toate acestea, Lipă s-a arătat sceptică în ceea ce privește posibilitatea ca verdictul să fie inversat. O altă instanță judiciară ar putea să analizeze cazul și să aducă modificări deciziei inițiale.
Ea și-a exprimat susținerea pentru Simona Halep în urma verdictului dur al ITIA și i-a transmis sportivei să rămână puternică și să continue lupta.