Intr-un articol publicat in revista European Business Review, Stefan Vuza, Presedintele Grupului SCR, isi afirma increderea in beneficiile şi potenţialul unei politici europene de pan-industrializare, militand pentru dialog deschis şi franc între public şi privat dublat de politici viguroase în favoarea reindustrializarii.
“Ca antreprenor şi industriaş român ale cărui companii activează pe piaţa Centrală şi Est-Europeană în industria chimică, responsabil de o cifră de afaceri de sute de milioane de Euro, tradus în mii de locuri de muncă, cred cu tărie în beneficiile şi potenţialul unei politici europene de pan-industrializare. Invit şi încurajez, în acest sens, pe toţi responsabilii europeni să gândească mare, macro, în termeni de campioni industriali europeni. Trebuie să redevenim competitivi la nivel mondial, iar acest deziderat trebuie asumat, concret şi coerent. Măsuri de genul lasă, că merge şi aşa nu au fost şi nici nu vor fi de actualitate economică. Avem nevoie de un dialog deschis şi franc între public şi privat dublat de politici viguroase în favoarea reindustrializarii. Argumentul meu este pro unei Europe industriale, puternice la nivel mondial şi asumate în ceea ce priveşte politicile omonime. Această reţetă nu este doar inteligentă din punct de vedere economic, dar şi adecvată politic. Doar aşa vom reuşi să creăm plus-valoare, competitivitate, locuri de muncă, bunăstare şi prosperitate. De aceea, Europa are nevoie mai mult ca oricand de campionii ei industriali”, scrie Vuza in European Business Review
Stefan Vuza este presedintele grupului de firme Serviciile Comerciale Romane, din care face parte si Chimcomplex SA. Recent, combinatul din Onesti a anuntat prin intermediul Presedintelui Consiliului de Administratie, Virgiliu Bancila, ca este pregatit să depună o oferta concretă și coerentă de preluare a activelor Oltchim Râmnicu Vâlcea, in 26 iunie 2017, zi ce pare a se constitui intr-o adevărată finală Romania – Germania.
“Suntem perfect pregătiți să intrăm în această finală, să o jucăm corect, deschis și transparent și să o câștigăm – argumentul nostru hotărâtor pentru a învinge în această competiție fiind, fără nicio îndoială, Compania Română de Chimie – un proiect remarcabil inițiat în urmă cu mai bine de 2 ani de către domnul Ștefan Vuza, un proiect care astazi este pus la punct în cele mai mici detalii. Prin implementarea acestuia, revitalizarea chimiei romanesti, atât de încercată în ultimii 25 de ani, nu va mai ramane doar un deziderat pe o foaie de hârtie, ci va deveni realitate într-un orizont de timp foarte apropiat”, a declarat Virgiliu Băncilă.
Conform calculelor specialiștilor Chimcomplex, Compania Română de Chimie se va consolida în primii doi ani prin realizarea unui număr important de investiții care vor crea condiții pentru funcționarea la capacitate a instalațiilor existente, atât la Borzești, cât și la Râmnicu Vâlcea. Programul investițional preconizat se ridică la peste 275 milioane Euro.