România şi Spania sunt singurele state din Uniunea Europeană (UE) în care activitatea din construcţii a crescut în ultimele trei luni ale anului trecut, cu 2,7% şi respectiv 2,6%, în raport cu trimestrul anterior, la nivelul blocului comunitar indicatorul scăzând cu 1,2%, potrivit datelor Eurostat.

„Această creştere cred că a fost generată de finalizarea unor proiecte din zona de retail, a unor mari supermarketuri, pentru că în zona lucrărilor publice şi a locuinţelor nu a fost nimic. Sau o altă explicaţie ar putea fi aceea că a fost an electoral şi s-au mai stimulat nişte mici investiţii. Anii electorali aduc de obicei creşteri în statistici, altfel decât mersul normal al pieţei“, a declarat pentru capital.ro Adriana Iftime, directorul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii.

Raportul biroului de statistică al UE conţine date despre 24 de state. Dintre acestea, ţările cu cele mai mari reduceri trimestriale ale activităţii din sectorul construcţiilor în perioada octombrie-decembrie 2009 sunt Grecia (11,8%), Letonia (11,1%) şi Bulgaria (8,9%).

Scădere de 5,9% în ianuarie

În ianuarie, activitatea din sectorul construcţiilor din România s-a redus cu 5,9%, comparativ cu decembrie, cea ce reprezintă a şasea scădere ca amploare din Uniune. Pentru acest indicator Eurostat a avut date disponibile pentru doar 11 state. Cel mai mare declin a fost observat la Cehia (22%), iar scăderea medie din UE a fost de 2%.

Producţia sectorului construcţiilor din ultimul trimestru al lui 2009 a scăzut în România, în ritm anual, cu 17,3%. La nivelul Uniunii, activitatea s-a comprimat cu 6,3%, cele mai mari reducerii fiind înregistrate de Lituania (52,3%), Letonia (38%) şi Grecia (30,2%). Indicatorul a urcat în patru state, respectiv Polonia, Luxembourg, Cehia şi Germania.