Andrei Illarionov l-a criticat aspru pe Vladimir Putin. În opinia lui, liderul de la Kremlin, și-a pus ochii pe Ucraina încă din primele zile ale președinției sale și nu va renunța niciodată.

Fostul consilier al lui Vladimir Putin a lansat un mesaj cu privire la înlăturarea lui

Amintim că Putin a fost numit prim-ministru al Rusiei în urmă cu 25 de ani. Câteva luni mai târziu, el a devenit președinte. În 2020, liderul de la Kremlin a schimbat legea Rusiei pentru a putea să rămână președinte pentru încă două mandate. Astfel, va conduce țara până în 2036.

Illarionov, în vârstă de 62 de ani, este de părere că liderul rus este hotărât să „își atingă obiectivele”. El a lucrat cu președinte între 2000 și 2005, fiind consilier economic șef al lui Putin.

„Dacă și-a stabilit obiectivul, este foarte serios în ceea ce privește atingerea obiectivului. Înseamnă că este foarte serios în pregătiri, foarte serios în a se gândi și a pregăti diferite opțiuni pentru a atinge obiectivul. Nu înseamnă o opțiune, nici două opțiuni, ci zeci. Și dacă se decide cu adevărat să facă ceva, nu va uita. Ar încerca o dată, de două ori, de trei ori până când se realizează. Îmi amintesc foarte puține cazuri în care și-ar anula, uita sau deturna intențiile”, susține Illarionov.

Illarionov este un critic deschis al lui liderului de la Kremlin

Illarionov a demisionat în 2005. Ulterior, a continuat să fie un critic deschis al lui liderului de la Kremlin. El l-a criticat pe diverse teme de-a lungul celor două decenii și jumătate.

În acest context, Rusia l-a adăugat pe llarionov, în august 2023, în registrul agenților străini. Fostul consilier s-a mutat în SUA după ce a demisionat.

„Este posibil dacă țările ar forma o uniune cu scopul de a termina regimul lui Putin. Până acum, nimeni nu și-a stabilit acest obiectiv. Nici președintele SUA, nici unul dintre liderii europeni, nici măcar președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu propune așa-zisa formulă de pace. Nu a produs o formulă de victorie. Singura modalitate de a avea securitate pe termen mediu pentru Europa de Est și Europa este doar să închei cu regimul Putin”, este de părere Ilarionov.

Vladimir Putin, Rusia
SURSA FOTO: Kremlin.ru

Momentul de cotitură a fost războiul din Irak din 2003

Ilarionov este de părere că Putin ar fi părut cu adevărat interesat să se alăture lumii occidentale în primii trei ani de președinție. Astfel de semne existau la început, fiind prietenos cu fostul prim-ministru englez Tony Blair. Acesta a fost primul lider străin care l-a vizitat pe Putin în Rusia.

Totuși, momentul „de cotitură” care l-a determinat pe Putin să-și schimbe mentalitatea a fost războiul din Irak din 2003.

„Momentul de cotitură care l-a determinat pe Putin să-și schimbe mentalitatea a fost războiul din Irak din 2003. Războiul acela a fost lansat de George Bush Jr… în ciuda avertismentelor și argumentelor foarte puternice ale lui Putin. Și a folosit acele argumente care ulterior s-au dovedit a fi corecte. Nu ar trebui să trecem cu vederea că Putin este destul de inteligent”, susține Ilarionov.

Fostul consilier a spus apoi că „Putin este că nu se ascunde” și este „incredibil de deschis”.

„Ceea ce este remarcabil la Putin este că nu se ascunde. El este, într-o oarecare măsură, incredibil de deschis. Trebuie să-l citești și să auzi și să înțelegi ce are în minte. El și-a anunțat ofensiva împotriva Ucrainei și Occidentului în 2003. Trebuie să recunoaștem cât de consecvent este dacă a anunțat-o public. Și-a anunțat public obiectivul în septembrie 2003 și continuă să execute acest obiectiv și această strategie timp de 21 de ani”, a completat fostul consilier.

Illarionov a criticat în mod deschis invazia rusă a Ucrainei și a clasat politicile recente din Rusia drept „o catastrofă”. Totodată, fostul consilier politic principal crede că războiul cu Putin poate fi câștigat.

Mai precis, el susține că războiul din Ucraina „poate fi câștigat și victoria poate fi obținută numai dacă nu numai Ucraina, ci și prietenii Ucrainei vor participa la bătălie”.

„Conceptul că Ucraina se poate apăra, ce să mai vorbim să învingă, dar se poate apăra singură este complet greșit. Ucraina nu poate face asta singură. Numai eforturile comune ale țărilor iubitoare de democrație pot apăra Ucraina, pot opri agresorul și pot ajunge la victorie”, susține Ilarionov.