Volodimir Zelenski a făcut un anunț de ultim moment despre sfârșitul războiului din Ucraina. Liderul de la Kiev spune că ar vrea să încheie conflictul în 2025. Astfel, susține el, Germania nu ar trebui să reducă ajutorul pentru Kiev.
Volodimir Zelenski susține că vrea ca războiul cu Rusia să se încheie în 2025. Astfel, el cere Germaniei, într-o declarație la Berlin, să nu reducă ajutorul pentru Kiev.
Volodimir Zelenski spune că vrea să încheie războiul cu Rusia
Potrivit AFP, Zelenski desfăşoară în momentul de față un turneu european. După Londra, el a mers la Paris, Roma şi Berlin pentru a obţine mai mult sprijin din partea aliaţilor săi în războiul cu Rusia.
Președintele ucraine susține că Ucraina „vrea un sfârşit rapid şi drept al acestui război”, iar acest lucru nu ar trebui să se întâmple mai târziu de anul viitor, 2025.
„Ucraina (…) vrea un sfârşit rapid şi drept al acestui război (…). Eu aş vrea să văd asta nu mai târziu de anul viitor, 2025”, a declarat el alături de cancelarul german Olaf Scholz.
Zelenski a spus și că este „foarte important pentru noi ca asistenţa să nu scadă anul viitor”.
Președintele ucrainean a prezentat detaliile „planului de victorie”
Amintim că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat joi, la Londra, detaliile „planului de victorie” al Ucrainei împotriva Rusiei. Șeful de la Kiev a vorbit cu premierul britanic Keir Starmer şi noul secretar general al NATO, Mark Rutte.
Președintele ucrainean a oferit mai multe explicații, susținând că planul vizează „crearea condiţiilor favorabile pentru o încheiere justă a războiului”.
„Vizează crearea condiţiilor favorabile pentru o încheiere justă a războiului. Ucraina nu poate negocia decât de pe o poziţie puternică”, a declarat preşedintele ucrainean, potrivit sursei menționate.
El nu a oferit public detalii despre acest plan
Totuși, el nu a oferit public detalii despre acest plan, menţionând doar că în document se regăseşte şi cererea de aderare la NATO.
Planul pleacă de la presupoziţia unei înfrângeri totale a Rusiei în război, obiectiv considerat nerealist de unii oficiali americani, conform sursei menționate.
Olaf Scholz a venit cu asigurări
Zelenski a insistat din nou asupra „necesităţii de a obţine permisiunea de a lovi adânc în teritoriul Rusiei” cu arme cu rază lungă de acţiune, furnizate inclusiv de Regatul Unit, referindu-se la rachetele Storm Shadow, deja folosite de armata ucraineană.
„Susţinerea noastră a Ucrainei nu va slăbi. (…) Nu vom accepta pacea dictată de Rusia”, l-a asigurat pe Zelenski cancelarul german Olaf Scholz.