Europa a înregistrat, anul trecut, o revenire a investiţiilor străine directe (FDI), pe fondul reducerii îngrijorărilor cu privire la o recesiune prelungită în regiune, informează Financial Times.
Firma de consultanţă Ernst & Young, care urmăreşte proiectele de FDI în Europa, a arătat că acestea au atins un nivel record în 2013 în condiţiile în care Europa a beneficiat anul trecut de investiţii străine directe în valoare de 223 miliarde de euro, în creştere cu 25% în ritm anual. În plus, cele aproape 4.000 de proiecte FDI derulate anul trecut, în creştere faţă de 3.800 în 2012, au creat 166.000 de locuri de muncă.
Însă datele de ansamblu ascund unele aspecte mai puţin încurajatoare. În timp ce investiţiile venite din Brazilia, Rusia, India şi China au atins un număr record de 313 proiecte, majoritatea investiţiilor străine directe în Europa rămân intra-regionale, constând în investiţiile făcute de într-o ţară europeană de companiile cu sediul într-o altă ţară europeană.
'Europa trebuie să rezolve aspectele care îi afectează competitivitatea, precum fragmentarea sistemelor de reglementare, în special în sectoarele considerate viitoarele motoare de creştere în Europa', a declarat Marc Lhermitte, partener la Ernst & Young.
Marea Britanie a fost cea mai populară destinaţie europeană pentru FDI în 2013, urmată îndeaproape de Germania, care a devansat Franţa în urmă cu trei ani. Deşi Londra şi Paris se află pe primele locuri în clasamentul celor mai atractive oraşe pentru investiţii din Europa, urmate de trei oraşe din Germania: Berlin, Frankfurt şi Munchen.
Studiul arată şi domeniile în care Europa păstrează u avantaj competitiv. Dacă în urmă cu 10 ani sectorul industrial era responsabil pentru aproape jumătate din proiectele de FDI în Europa în prezent sectorul serviciilor reprezintă două treimi din total.
De asemenea, anul trecut investiţiile făcute în Europa de companiile din domeniul software, farmaceutică şi cercetare ştiinţifică au crescut semnificativ, de exemplu în care proiectelor de FDI din domeniul farmaceutic s-a înregistrat o creştere de 58% în ritm anual.
Aceasta este a 12-a ediţie a studiului Ernst & Young cu privire la atractivitatea Europei. Studiul urmăreşte proiectele de FDI care s-au finalizat în construcţia de noi facilităţi şi crearea de noi locuri de muncă dar nu ia în calcul investiţiile de portofoliu şi fuziunile şi achiziţiile. Studiul include interviuri realizate cui 808 companii.
Sursa: Agerpres