Summitul de săptămâna trecută al liderilor din zona euro a fost important pentru faptul că ce s-a decis acolo va schimba viitorul Europei. Uniunea bancară este un instrument atât de puternic, încât ar putea uni nucleul UE, dar separându-l în acelaşi timp de restul. Este mai util să te gândeşti la uniunea bancară ca la un proiect politic pe termen lung decât ca la un instrument de soluţionare a crizei. În funcţie de viziune, ar putea fi monumental sau irelevant, este de părere editorialistul pe probleme economice europene, Wolfgang Münchau, de la cotidianul Financial Times.
Decizia luată la summit a fost de a conveni un calendar ferm pentru instituirea şi stabilirea bazelor juridice ale unui mecanism de supervizare unic – un nou reglementator bancar al zonei euro în cadrul Băncii Centrale Europene (BCE). Acesta va fi primul dintre mai mulţi paşi spre o uniune bancară deplină – un proces care va dura mai mulţi ani pentru a se finaliza. Mecanismul unic de supraveghere -Single Supervisory Mechanism (SSM) – va cuprinde în cele din urmă toate cele 6.000 de bănci din zona euro. Este posibil să nu le supervizeze direct pe fiecare, dar poate prelua controlul atunci când doreşte. Stabilirea SSM va fi urmată de o politică comună de recapitalizare a băncilor şi un fond, un mecanism de rezoluţie unic şi, în cele din urmă, o schemă unică de asigurare a depozitelor. Funcţiile economice de rezoluţie, recapitalizare şi asigurarea depozitelor pot fi combinate în diferite moduri şi diferite instituţii. Forma finală este încă incertă. Dar este pe cale să aibă loc. Cancelarul german Angela Merkel a avut dreptate atunci când a declarat că nu va fi posibil să se introducă SSM şi să funcţioneze până în ianuarie 2013. O uniune bancară completă este extrem de complexă şi necesită timp. Aspecte importante ale proiectului vor necesita o schimbare în tratatele europene. Marea Britanie şi alte ţări fără ambiţia de a adera la zona euro nu vor fi de acord să participe. Ar fi greşit să se conceapă uniunea bancară ca o prelungire a pieţei unice. Cel mai bine ar fi să fie gândită ca parte a implementării unei uniuni monetare.
Uniunea bancară spulberă două iluzii care au însoţit crearea monedei euro – una din zona euro în sine, cealaltă din afară. Prima a fost aceea că o uniune monetară minimalistă ar fi sustenabilă. Outsiderii au cedat iluziei unei false selecţii de meniu: capacitatea de a alege cu multă grijă zone de integrare europeană la care să se participe. S-a dovedit că a rămâne în interiorul UE, dar în afara zonei euro nu este sustenabil. Pe măsura ce timpul trece, zona euro va uzurpa UE, consideră Münchau. Va avea propria uniune bancară, propriul buget, propria uniune politică şi în cele din urmă propria piaţă unică – lucru care nu este posibil acum legal. Motivul fundamental pentru care Marea Britanie se îndreaptă în prezent spre o probabilă ieşire, sau cel puţin marginalizare, nu este un premier eurosceptic, ci decizia luată în urmă cu 15 ani de a nu adera la euro. Uniunea bancară şi diferiţii ei ”veri” constituie cel mai mare act de integrare politică în Europa de la crearea Comunităţii Economice Europene acum 55 de ani. ”Eu cred că ei vor fi chiar mai mari decât euro în sine, deoarece sunt o încălcare semnificativă a suveranităţii naţionale pe mai multe niveluri”, este de părere Münchau.
În timp ce combinaţia de uniune bancară, fiscală şi economică, dacă se face în mod corespunzător, va crea o structură instituţională minim suficientă pentru o uniune monetară durabilă, există un mare inconvenient: uniunea monetară ar putea exploda cu mult înainte ca noile mecanisme să se pună în mişcare. Uniunea bancară, aşa cum a fost construită în prezent, nu va ajuta în actuala criză. Mulţi comentatori au presupus două ipoteze greşite. Prima a fost că SSM va fi operaţional din ianuarie. A doua a fost că acest lucru va putea declanşa o schimbare automată în programul existent de salvare bancară pentru Spania. Se dovedeşte acum că SSM va începe să lucreze în a doua jumătate a lui 2013. Liderii zonei euro au reafirmat că începutul operaţional al SSM va permite Mecanismului European de Stabilitate să recapitalizeze bănci direct, fără a împovăra statele membre. Neînţelegerea este că acest lucru nu se aplică programului existent de recapitalizare a băncilor din Spania. Obiectivul economic din spatele recapitalizărilor bancare directe este de a pune capăt la ceea ce FMI numeşte ‘legătura nocivă dintre bănci şi datoria suverană’. Noul sistem va face acest lucru în cele din urmă, dar nu încă, potrivit editorialistului FT.
Guvernul spaniol va rămâne responsabil nu numai pentru datoriile Spaniei, ci şi pentru toate datoriile din Spania. Legătura nocivă va persista. Uniunea bancară este o problemă de mare importanţă, dar tot aşa este şi ameninţarea persistentă la adresa viitorului zonei euro. Ea nu s-a schimbat. ”M-am convins acum să accept faptul că înfiinţarea establishment-ului politic al zonei euro este pregătit să construiască instituţiile necesare pentru o uniune monetară. Nu acesta a fost cazul acum un an. Ceea ce lipseşte încă este voinţa politică de a rezolva criza actuală”, susţine Wolfgang Münchau.
Programul BCE de Tranzacţii Monetare Directe este important, dar nu poate acoperi această lacună. Fără o acceptare a incapacităţii de plată, şi prin urmare a transferurilor, acest lucru nu este posibil în cele din urmă. ”Concluzia mea este că, indiferent ce risc ar putea fi legat de o dezmembrare a zonei euro, el nu s-a schimbat fundamental”, subliniază editorialistul. Ceea ce va face o uniune bancară va fi să asigure că uniunea monetară devine sustenabilă. Dar ea trebuie să supravieţuiască mai întâi, atrage atenţia Münchau.
Sursa: Agerpres