Finanțare de 6 milioane de euro pentru una dintre cele mai vechi companii private din România

Adesgo, unul dintre cei mai mari producători de dresuri de damă din România, a obținut o finanțare de 6 milioane de euro de la EximBank pentru continuare investițiilor în companie, se arată într-un comunicat de presă remis de cele două instituții.

“Adesgo este unul dintre cele mai puternice branduri de pe piața locală, cu o tradiție de aproape 90 de ani, și ne bucurăm că prin facilitățile acordate putem susține trendul de evoluţie pozitivă a companiei atât pe piața internă, cât și pe cea internațională, contribuind astfel la continuarea tradiției”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Adesgo este unul dintrei cei mai importaȚi producător de dresuri de damă din România, cu o capacitate de producție de peste un million de perechi pe lună, adaptându-se la cele mai variate cerințe din domeniu, și peste 600.000 de articole de lenjerie. Produsele companiei sunt comercializate sub brandul Diamond by Adesgo, a cărui popularitate a crescut an de an.

 

Pachetul financiar acordat de EximBank va fi utilizat de companie pentru finanţarea activităţii curente, precum şi pentru investiții în reamenajarea unor spații de producție. 

 

”Ne dorim să creștem și să facem performanță și ne străduim să fim mereu cu un pas înainte. Ne adaptăm, schimbăm, creăm și să  inovăm, dar fără să ne uităm cele mai de preț valori: să păstrăm calitatea produselor pentru care suntem recunoscuți și să rămânem transparenți în fața clientelor noastre. Suntem convinși că trebuie să creștem în permanență, să evoluăm și să ne păstrăm poziția ca lideri de piață, iar parteneriatul pe care îl avem cu EximBank ne susține în efortul nostru de atingere a tuturor țintelor de dezvoltare”, a spus Yaron Mund, directorul general al Adesgo.

Fabrica Adesgo s-a născut în Bucureștiul anilor ’20, pe vremea când trăsurile completau peisajul chic al Micului Paris. Înființată în 1926, ca proprietate particulară a lui Arthur Drechsel, compania a devenit în 1993 societate pe acțiuni cu capital integral privat. În anii 1998-2002, pachetul majoritar a fost cumpărat de grupul belgian Bonneterie Bosteels de Smeth N.V., iar în 2010, Loar B.V., parte a grupului Argaman Indutries, a preluat pachetul majoritar de acțiuni al companiei crescând exporturile și transformând Adesgo într-unul din principalii producători de dresuri și lenjerie din Europa. Compania are peste 200 de angajați și exportă circa 85% din producție, pe piața locala produsele sale fiind comercializate atât în cele șase magazine proprii, cât și în hipermarketuri. Compania a avut în 2015 o cifră de afaceri de 64,6 milioane de lei, în creștere cu 6% față de anul anterior, și un profit de aproape 15 milioane de lei.