ce o despart de statele membre. Aceasta este imaginea falsa pe care o au, deopotriva, romanii de rand si aparatul birocratic despre finantarile externe si efectul lor. Cele doua miliarde de euro care anual vor alimenta economia tarii incepand din 2007 sunt privite ca motorul si cheia succesului. Cu aceasta iluzie, pentru ca despre o iluzie este vorba, s-au amagit si altii si au sfarsit-o prost.
Asistenta externa nu stopeaza criza
Asistenta financiara externa este o capcana periculoasa pentru economiile in tranzitie. Daca nu este insotita de inversarea raporturilor de putere dintre sectorul de stat si cel privat, de reformele necesare pentru ca aceasta sa se intample, ea poate hrani criza economica din tara beneficiara. S-a intamplat astfel in tarile din Asia, Africa si America Latina, receptoare de masive infuzii de fonduri externe. Asistenta a eliminat presiunea guvernelor de a face reforme, furnizandu-le resurse cu care, de multe, ori si-au nationalizat propriile economii. Asistenta a creat dependenta si a stopat dezvoltarea sectorului privat. Unde sunt acum din punct de vedere economic tari ca Mozambic sau Uganda se stie. Mai aproape de noi este un alt exemplu, Grecia, tara cu care suntem comparati cand vine vorba despre sinceritatea reformelor. „stim sigur ce va pati Romania daca reformele nu vor fi finalizate. Avem exemplul Greciei care, fara asistenta financiara europeana ar intra in colaps”, ne-a declarat Jaques Pelkmans, directorul Departamentului de Studii Economice Europene din cadrul Colegiului Europei. „Pericolul de a urma acest model este real”, afirma Marius Spiridon, coordonator de proiecte la Institutul European din Romania. El spune sa precedentul a fost creat de lipsa de eficienta de care am dat dovada in folosirea fondurilor europene de preaderare. „Nu si-au atins scopul, iar cauzele tin strict de amanarea reformelor”, incheie Marius Spiridon.tari mai apropiate sau mai departate de paralela geografica pe care ne aflam au aplicat reteta pe care Romania o aplica inca: cresterea economica alimentata de asistenta financiara internationala si credite externe. In ceea ce ne priveste, este adevarat, comportamentul nu a fost constant. In anii ‘90 s-a mers pe formula pomparii fondurilor straine, gratuite sau nu, intr-o economie etatista, prea putin afectata de reforme. Dupa 2000, abordarea s-a schimbat, in sensul ca reformarea economiei a devenit o prioritate. Comisia Europeana a confirmat, prin acordarea statutului de economie de piata functionala, ca reformele sunt vizibile. Ar fi insa o enorma imprudenta sa credem ca acest statut este mai mult decat incurajarea de a continua ceea ce am inceput, aratandu-le astfel europenilor ca nu arunca banii de degeaba.
De groaza sclaviei FMI, Irlanda a facut reforme
Povestea Irlandei este ilustrarea afirmatiei ca asistenta financiara externa renteaza doar intr-un singur caz: tara receptoare face concomitent reforme reale. In deceniul al cincilea al secolului trecut, irlandezii descopereau ca protectionismul agresiv, combinat cu interventia masiva a statului in economie, nu poate scoate tara din criza. Asa ca, in anii ‘60, trendul interventionist a inceput sa se diminueze, pentru ca in perioada 1973-1976 sa se aplice reteta dezvoltarii pe baza asistentei financiare externe. Efectul a fost contrar celui scontat. tara a intrat in criza financiara si fiscala, creditele acordate sectorului public crescusera de la 10% din PIB in 1977, la 17% din PIB in 1981, iar datoria publica atinsese un nivel record – 116% din PIB. FMI se pregatea sa intre in Irlanda cu politicile sale de criza, ceea ce a displacut profund guvernului de la Dublin. De groaza FMI, acesta a facut cea mai dura reforma europeana, folosind concomitent asistenta financiara a UE: diminuarea sectorului public din economie, bugete mici si echilibrate, stabilitate monetara si comert international liber. Rezultatele au fost spectaculoase: in 1996-2000, ratele de crestere anuale au fost de 9%, eliminand total decalajul fata de media europeana.
finantari externe ratate in economiile etatiste
Asistenta financiara externa in perioada 1971 – 1994
Zone intinse din Asia, Africa si America Latina sunt marturia esecului asistentei pentru dezvoltare, o simpla pompare de fonduri in economiile etatiste.