Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a strâns 1,124 miliarde lei de la băncile locale, deşi avea programată o sumă de 800 milioane lei, prin vânzarea de certificate de trezorerie pe şase luni.
Potrivit datelor BNR, randamentul mediu acceptat de MFP a fost de 6,29%, în uşoară scădere faţă de licitaţia precedentă cu o scadenţă apropiată.
Şi de această dată piaţa monetară s-a dovedit a avea un exces pronunţat de lichiditate, oferta băncilor fiind de circa 3 miliarde lei, de 3,7 ori mai mare decât volumul anunţat de Finanţe.
În urmă cu circa o lună de zile, pe 18 aprilie, Finanţele au acceptat un randament de 6,32% pentru titluri de stat pe 5 luni.
Pentru luna mai, Finanţele şi-au propus să vândă titluri de stat în lei în sumă de 4,8 miliarde lei şi obligaţiuni denominate în euro în sumă de 600 milioane euro. Până acum, Trezoreria a atras 4 miliarde lei şi circa 940 milioane euro.
Totodată, luna viitoare MFP ar putea ieşi cu o emisiune de obligaţiuni în euro pe pieţele externe, după ce aceasta fusese anunţată iniţial pentru primul trimestru din acest an.