Ministerul Finanţelor a găsit 70 de taxe pe care le poate elimina. În prezent, în afara taxelor fiscale, există 364 de taxe parafiscale, gestionate de 24 de instituţii şi reglementate de 215 acte normative. În urmă cu cinci ani, erau circa 500 de taxe şi tarife. În urma comasării şi eliminării parţiale, au ajuns la 364. Reprezentaţii mediului de afaceri consideră că multe dintre aceste taxe nu se justifică, fiind doar surse de autofinanţare a unor instituţii bugetare.
Potrivit Ministerului de Finanţe, instituţiile care pun taxe şi tarife ce pot fi eliminate sunt: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (cu 42 de taxe), Ministerul Economiei (24), Ministerul Muncii (10), Ministerul pentru Societatea Informațională (6), Ministerul Justiției (17), Ministerul Agriculturii (13), Ministerul Dezvoltării Regionale (11), Ministerul Culturii (5), Ministerul Administraţiei şi Internelor (25).
“Astăzi am facut un prim pas către un sistem de taxe simplificat, aşa cum mi-am propus încă din primele zile ale mandatului meu. Nu ne oprim aici, mă preocupă în continuare identificarea altor instrumente de simplificare a fiscalităţii”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.
Procesul de eliminare şi comasare a parafiscalităţii a început în 2009 când au fost identificate circa 500 de taxe şi tarife.