Ministerul de Finanţe a publicat un proiect de OUG prin care li se acordă transportatorilor o reducere de 4 eurocenţi din supra-acciza de 7 eurocenţi care intră în vigoare mîine. Finanţele trebuie să detalieze procedura de acordare a deducerilor într-un alt act normativ.
„Se propune acordarea unei reduceri de accize de 40 de euro/1.000 litri, respectiv cu 47,34 euro/tonă, faţă de nivelul standard prevăzut de lege, respectiv 400,395 euro/1000 litri sau 473,85 euro/to, pentru motorina utilizată drept carburant pentru transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone precum şi pentru transportul de călători, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public de călători, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3, definit în Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la omologarea autovehiculelor şi a remorcilor acestora. Reducerea de accize se realizează prin restituire diferenţei 40 de euro/1.000 litri operatorilor economici licenţiaţi în Uniunea Europeană. Condiţiile, procedura şi termenele de restituire se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.