Astfel, chiar dacă exisă acuzaţii sau un ordin al unei autorităţi de control financiar, miniştrii sunt singurii care pot autoriza un audit al "sfintelor afaceri" ale Bisericii, scrie portalul elen GreekReporter, citat de mediafax.ro

Într-o perioadă în care grecii trebuie să plătească taxe tot mai multe şi tot mai mari, în contextul dificultăţilor economice ale ţării, decizia va genera probabil nemulţumire.

Veniturile obţinute de Biserică ar trebui taxate, dar există două obstcole majore: lipsa unui sistem de contabilitate care să detalieze veniturile reale, precum şi absenţa datelor referitoare la terenurile deţinute de Biserică.

Situaţia neclară este convenabilă atât pentru Biserică, cât şi pentru stat, întrucât politicienii sunt reticenţi să-i supere pe liderii religioşi, notează portalul elen.

Grecia se află în al şaselea an de recesiune, dar autorităţile de la Atena, FMI şi Comisia Europeană se aşteaptă la revenirea economiei pe creştere anul următor. Economia a fost afectată puternic de măsurile dure de austeritate, între care reducerea salariilor şi concedieri, impuse de Comisia Europeană şi FMI pentru acordarea a două pachete de împrumuturi totalizând 240 de miliarde de euro.

Statul a primit ajutor extern începând din 2010, după ce îndatorarea ridicată a făcut imposibilă rostogolirea datoriei pe pieţele financiare externe la dobânzi sustenabile.

Sursa: mediafax.ro