Finanțele continuă împrumuturile la foc automat, pentru finanțarea datoriei externe și a deficitului bugetar. Totuși, suma programată pentru luna martie este cu 1,35 miliarde lei sub cea împrumutată în luna anterioară.
Finanțele continuă împrumuturile la foc automat. Chiar dacă au fost programate împrumuturi mai mici ca valoare în martie, comparativ cu februarie, tot este nevoie de aproape 3,5 miliarde lei pentru rostogolirea datoriei externe și acoperirea deficitului bugetar.
În februarie, suma programată de Finanțe pentru a fi împrumutată a fost de 5,2 miliarde lei.
Finanțele continuă împrumuturile la foc automat. Emisiune de obligațiuni benchmark de 50 de milioane lei
Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 50 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 400 de milioane de lei, la o dobândă de 2,40% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea reziduală la 44 de luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 60 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 50 de milioane de lei.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna martie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,4 miliarde de lei, din care 400 milioane printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi trei miliarde de lei prin opt emisiuni de obligaţiuni de stat.
La acestea se poate adăuga suma de 450 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Opt emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark în martie
Suma este cu 1,35 miliarde lei sub cea programată în februarie 2021 (5,2 miliarde lei) şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, MF a programat în data de 11 martie o emisiune de certificate cu discount de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 21 februarie 2022.
De asemenea, pe parcursul lunii vor avea loc opt emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de trei miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (450 milioane de lei în total).
Emisiunile vor fi de 400 de milioane de lei (şase emisiuni) şi 300 milioane de lei (două emisiuni).