„Se urmăreşte crearea cadrului legal pentru acordarea de  avansuri de până la 100% din fonduri publice în vederea finanţării activităţii de producere şi difuzare a emisiunilor radiofonice şi de televiziune în străinătate, în limba română, precum şi pentru amenajarea spaţiilor de producţie şi emisie, ale posturilor de radio şi televiziune din străinătate controlate de Societatea Română de Radiodifuziune, respectiv de Societatea Română de Televiziune”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În aceeaşi nota se mai spune că „neluarea de urgenţă a măsurilor ar avea ca efect imposibilitatea finanţării instituţiilor mass-media menţionate mai sus, cu consecinţa desfiinţării celor existente ori, după caz, a afectării înfiinţării unora noi, ceea ce ar priva comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării de sursa principală de informare a publicului din străinătate cu privire la actualitatea politică, socio-economică şi culturală naţională şi internaţională”.

TVR se află într-o situaţie financiară precară din cauza acumulării unor datorii de 543,7 milioane de lei. Directorul interimar al TVR, Stelian Tănase, a declarat recent că a cerut ştergerea datoriilor bugetare.