Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va organiza luni o licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu scadenţa la şapte luni, în valoare de un miliard de de lei.
Trezoreria are un program de împrumuturi de 4,5 miliarde de lei de la bănci în decembrie, prin cinci emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat. În primele 11 luni din 2011, MFP a împrumutat de la bănci aproximativ 46 de miliarde de lei, iar în 2010 a împrumutat de pe piaţa internă peste 41 miliarde de lei.
Deficitul bugetar programat pentru anul 2011 şi agreat în cadrul pachetului financiar cu FMI şi Uniunea Europeană este de 23,953 miliarde lei.
Sursa: Agerpres