La sfarsitul anului 1997, prin HG nr. 831, Guvernul aproba, la propunerea principalilor utilizatori de pe piata, introducerea de noi formulare tipizate cu regim special, precum si modificarea sau eliminarea celor aflate in uz la acea vreme. Prin acelasi act legislativ, sistemul unitar de inseriere si numerotare a noilor formulare (facturi fiscale, avize de insotire a marfii, chitante fiscale etc.) intra in sarcina Ministerului Finantelor si Regiei Autonome Imprimeria Nationala, ultima dintre aceste institutii fiind obligata sa asigure si tiparirea respectivelor documente.
Cum insa din cauza capacitatilor de tiparire insuficiente ale RA Imprimeria Nationala era de asteptat ca aceasta sa nu poata face fata volumului tipografic foarte mare presupus de aceasta operatiune, hotararea de guvern prevedea posibilitatea agrearii si a altor unitati tipografice, cu conditia ca activitatea acestora sa se desfasoare sub supravegherea stricta a Imprimeriei Nationale. Daca modul in care au fost selectate tipografiile s-a dovedit obiectiv (in functie de starea tehnica, capacitatea de tiparire, personal etc.), nu acelasi lucru se poate spune despre modul in care Ministerul Finantelor a organizat sistemul de distributie a formularelor tipizate cu regim special.
Astfel, atat in Bucuresti, cat si in tara, distributia se face in regim exclusiv, respectiv in baza contractului incheiat de catre directiile generale teritoriale ale finantelor publice cu un singur distribuitor.
Consecintele nu sunt greu de ghicit. Desi in cantitati suficiente, tipizatele tiparite de Imprimeria Nationala impreuna cu tipografiile agreate ajung cu mare greutate pe piata, din cauza modului exclusiv de distributie, prin intermediul unui singur agent economic.
In Bucuresti, de pilda, RTC Holding SA, firma distribuitoare autorizata de Ministerul Finantelor, detine doar patru puncte de distributie, total insuficiente tinand cont de numarul de firme existent in Capitala si de necesarul de facturi, chitante fiscale, avize etc. al acestora. „Singura varianta este ca, atunci cand ne aprovizionam, sa luam cantitati mai mari pentru a nu avea surpriza ca, in lipsa facturilor, sa ne blocam activitatea pentru o perioada”, opineaza Dan Nita, director Elland. Reactiile n-au intarziat sa apara.
Firmele concurente
sunt ignorate
La mijlocul lunii iunie 1998, SC Real Universal Com, a doua firma ca marime dupa RTC in domeniul productiei de papetarie si tipizate nefiscale, adreseaza DGFPCFS Bucuresti o cerere prin care solicita aprobarea distribuirii de tipizate fiscale, prezentand o documentatie care cuprindea punctele de distributie proprii , spatiile de depozitare, sistem computerizat de evidenta, sisteme de siguranta impotriva efractiei etc. „Nici pana astazi nu am primit un raspuns oficial, declara Ioan Neagu, director executiv la Real Universal. Desi avem contract cu Imprimeria Nationala si suntem autorizati sa tiparim tipizate fiscale, nu le putem distribui pe piata din cauza sistemului exclusivitatii practicat de Ministerul Finantelor, adauga Ioan Neagu. Sesizat printr-un memoriu, Consiliul Concurentei da dreptate firmei Real Universal, sesizand in acelasi timp, printr-o prima adresa datata 10 septembrie 1998, Ministerul Finantelor asupra faptului ca sistemul de distributie exclusiva practicat de directiile generale teritoriale ale finantelor publice, prin incheierea contractului de distributie cu un singur distribuitor intra sub incidenta prevederilor art. 5, alin. 1 din Legea Concurentei si este interzis, constituind acorduri intre fiecare din directiile generale, in calitate de furnizor, si distribuitorul exclusiv al formularelor tipizate cu regim special in teritoriul respectiv.
„Efectele acestei stari de fapt se regasesc in restrictionarea concurentei la nivelul distributiei si in crearea de dificultati in aprovizionarea agentilor economici. In plus, se asigura distribuitorului exclusiv conditii pentru a abuza de pozitia de distribuitor unic, declara Viorel Munteanu, presedintele Consiliului Concurentei.
Raspunsul Ministerului Finantelor a venit prin adresa datata 7 octombrie 1998 si semnata de secretarul de stat Dan Radu Rusanu. Desi se recunoaste faptul ca, in litera HG nr. 831, numarul de unitati cu care DGFPCFS poate incheia contracte de distributie a tipizatelor cu regim special nu este limitat nici pe judet, nici pe localitate, Ministerul Finantelor considera ca nu incalca Legea concurentei, incadrandu-se in situatia de exceptii prevazuta la art. 2, alin. 1.
Exceptiile
confirma regula
Sunt necesare cateva clarificari conceptuale. Exceptia de la Legea concurentei se aplica in doua cazuri. Primul dintre ele se refera la situatia in care in joc este un interes public major. Al doilea, cand masurile sunt luate in aplicarea altor legi.
Ceea ce Ministerul Finantelor ia in calcul, pentru a justifica, prin intermediul interesului public major, de ce nu incheie contracte si cu alti distribuitori, este combaterea evaziunii fiscale. Un rationament, fara indoiala, gresit si pagubos.
Nu reducerea numarului de distribuitori conduce la diminuarea fenomenului evaziunii fiscale, ci respectarea clauzelor contractuale de catre acestia.
Existenta unui singur distribuitor in Bucuresti (RTC Holding) nu a impiedicat o serie de firme fantoma sa faca rost de cantitati mari de documente fiscale, punandu-l pe ministrul finantelor in situatia de a da un ordin (nr. 1636/11.08.1998) prin care acestea se declarau nule, utilizarea lor de catre agentii economici fiind interzisa.
In aceeasi ordine de idei cum explica Ministerul Finantelor faptul ca tipizatele cu regim special care au elemente de personalizare (sigla, numele firmei etc.) nu intra in exceptia interesului public major, acestea putand fi distribuite clientilor direct de tipografiile agreate de catre Imprimeria Nationala.
Sunt oare scutite ele de pericolul evaziunii fiscale?
Ne temem ca explicatia trebuie cautata in cu totul alta parte. Ea poate fi gasita nu in exceptiile Legii concurentei, ci in interesele anumitor factori decizionali din Ministerul Finantelor de a mentine aceasta stare de fapt. Ceea ce nu este in beneficiul nici uneia dintre parti.
Finantele pun piedici distributiei tipizatelor fiscale
8 aprilie 1999, 12:00
Ultima modificare în 8 aprilie 1999, 15:00
La sfarsitul anului 1997, prin HG nr. 831, Guvernul aproba, la propunerea principalilor utilizatori de pe piata, introducerea de noi formulare tipizate cu regim special, precum si modificarea sau eliminarea celor aflate in uz la acea vreme. Prin acelasi act legislativ, sistemul unitar de inseriere si numerotare a noilor formulare (facturi fiscale, avize de insotire a marfii, chitante fiscale etc.) intra in sarcina Ministerului Finantelor si Regiei Autonome Imprimeria Nationala, ultima dintre ace
Etichete: arhiva,
concurenta,
fiscale,
minister
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook