Finlanda dă undă verde finanţării temporare a Greciei şi negocierii unui nou plan de ajutor

Parlamentul finlandez şi-a dat acordul joi pentru o finanţare temporară a Uniunii Europene către Grecia şi pentru negocierea unui nou plan de ajutor al zonei euro, a anunţat ministrul de finanţe, Alexander Stubb, citat de AFP, Reuters şi DPA.

Votul a avut loc în cadrul unei comisii speciale a Parlamentului, instanţă competentă în această chestiune, formată din 25 de deputaţi, în cadrul unei reuniuni cu reprezentanţi ai guvernului.

'Avem mandate din partea comisiei competente pentru aprobarea finanţării temporare de 7 miliarde de euro propuse de Comisia Europeană şi pentru decizia, supusă unor condiţii stricte, a Eurogrupului de a declanşa negocieri în vederea unui plan de finanţare de la Mecanismul European de Stabilitate (MES) pentru Grecia', a declarat Stubb presei din Helsinki.

Premierul grec Alexis Tsipras a reuşit în noaptea de miercuri spre joi să obţină aprobarea de către parlament a primelor reforme solicitate de creditorii Greciei în vederea unui nou plan de ajutor.

Votul Parlamentului era o condiţie sine qua non pentru continuarea procesului care ar putea duce la semnarea în câteva săptămâni a unui nou plan de ajutor de circa 82 de miliarde de euro pentru Grecia, însoţite de discuţii privind ajustarea datoriei.

Alexander Stubb a repetat că Finlanda s-a opus ferm unei reduceri a sumei datorate de Grecia partenerilor săi.

'Grecia se îndreaptă în direcţia cea bună, dar acţiunile sale nu au fost suficiente până acum, iar negocierile vor fi foarte dure', a spus prim-ministrul Juha Sipila.

SURSA: Agerpres