Gabriela Firea firea a făcut joi niște declarații menite să întețească misterul, în loc să îl risipească, despre intențiile sale cu privire la alegerile prezidențiale. Ea a spus, într-o intervenție televizată, că îşi doreşte un candidat din partea PSD la alegerile prezidenţiale pe care-l va susţine ”din tot sufletul”.
Primarul General a refuzat să spună dacă ar putea fi ea candidatul PSD, precizând că va face săptămâna viitoare clarificări cu privire la planurile sale de viitor, politice şi administrative. Firea a fost întrebată, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, dacă se va implica alături de PSD în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.
”Sută la sută. Sunt membru PSD, chiar dacă am fost dată afară la un moment dat din toată funcţiile politice. Sunt membru PSD, îmi doresc un candidat PSD la alegerile prezidenţiale pe care îl voi susţine din tot sufletul. Sub nicio formă nu aş fi de acord ca PSD să arunce un iepure în cursa prezidenţială sau un candidat fără şanse care să facă uşoară lupta candidaţilor de pe dreapta”, a declarat Gabriela Firea.