Liniile tramvaielor 16, 1 şi 32 vor avea culoar unic în acest an, a declarat  primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Ea a spus că, în vederea fluidizării circulaţiei în Bucureşti, va continua programul de culoar unic pentru tramvai pe mai multe linii, vor continua o serie de proiecte demarate anul trecut, ce vizează extinderea şi supralărgirea unor pasaje, demararea lucrărilor pentru altele noi, precum şi construcţia de parcări.

„Este adevărat că nu nu se pot face minuni peste noapte. (…). Vom continua acest program de culoar unic pe linia de tramvai pentru liniile 16, 1 şi 32. Aşteptăm modificarea de către Guvern a Codului rutier, astfel încât autobuzele să poată circula pe liniile de tramvai. Am observat că în mai multe capitale europene se foloseşte cu succes această modalitate prin care, acolo unde configuraţia liniei de tramvai permite, să poată să pătrundă autobuzul, de asemenea microbuzele şi salvările. Studiem acum, din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor, şi posibilitatea intrării bicicliştilor pe culoarul unic al tramvaiului. Sperăm ca în cel mai scurt timp, deja am trimis documentaţia către Ministerul de Interne şi doamna ministru personal ne-a promis că ne sprijină, deoarece este un proiect foarte bun pentru Capitală şi ar fluidiza foarte multe circulaţia”, a precizat Firea la un comandament privind măsurile de fluidizare a circulaţiei.

Potrivit primarului, alte măsuri în acest sens vizează proiectele de extindere şi supralărgire Ghencea – Domneşti, pasaj Doamna Ghica cu Colentina, pasaj Petricani – Bucureşti Nord, pasaj Andronache – CF Bucureşti – Constanţa, pasaj acces cartierul Henri Coandă, lărgire şi reabilitare pasaj CF Pod Constanţa pe şoseaua Bucureştii Noi – Chitila.
De asemenea, vor continua lucrările la pasajul Ciurel plus extindere – penetraţie până la A1, extindere şoseaua Fabrica de Glucoză, Parc&Ride Cora- Pantelimon, pasaj Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu.

Firea a adăugat că va fi demarată construcţia de parcări subterane şi supraterane, în paralel cu taxarea domeniului public, „o măsură luată în toate capitalele europene, cu efecte benefice asupra descongestionării traficului rutier”. „În acest moment, chiar şi acolo unde există parcare subterană sau supraterană publică sau privată, cetăţenii preferă să parcheze pe domeniul public, de obicei pe banda I, contribuind la blocarea circulaţiei, ceea ce nu se mai întâmplă în nicio capitală europeană. Acolo unde sunt parcări, acestea să fie folosite, iar maşinile să nu mai fie lăsate abandonate pur şi simplu pe banda întîi sau de multe ori chiar pe trotuar”, a menţionat Firea.

Primarul general a anunţat că vor fi lansate, în acest an, licitaţii pentru atribuire prin concesionare a realizării următoarelor parcări: Edgar Quinet, trei niveluri – 380 de locuri, parcare subterană Piaţa Dorobanţi – două niveluri, 254 de locuri, parcaj subteran Gara de Nord.

Agerpres