Gabriela Firea, fostul edil al Bucureştiului, a explodat după tragedia ce a şocat o ţară întreagă. Ea vine cu acuzaţii grave la adresa a două persoane pe care le consideră responsabile şi care ar fi putut face ceva să prevină ce s-a întâmplat la “Matei Balş”.
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, vine cu noi critici dure la adresa celor aflaţi acum la putere. De data aceasta, social-democrata i-a luat în vizor pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi pe “clientul” ei favorit, primarul general Nicuşor Dan, pe care-i acuză că au candidat în tandem şi “au păcălit oamenii împreună”.
Firea: Nicuşor Dan “a anunţat inconştient că a închis Spitalul modular Covid din Pipera”
Într-o postare pe pagina sa de socializare, Firea se lansează în acuzaţii în urma conferinţei de presă susţinute sâmbătă seara de către Vlad Voiculescu pe tema tragediei de la Institutul de Boli Infecţioase “Matei Balş”, unde şase români şi-au pierdut viaţa într-un incendiu puternic.
“Ministrul # al Sanatatii spune ca valul mare de internari din spitalele covid si suport este cauza supra-aglomerarii sectiilor ATI si a consumului mare de oxigen – un real pericol.
Poate îi dā un telefon sa-l anunte si pe noul primarul general tot # (au candidat in tandem, au pacalit oamenii impreuna), care a anuntat inconstient ca a inchis Spitalul modular Covid din Pipera (functiona ca sectie exterioara a Spitalului Victor Babes), pentru ca “NU mai este necesar” ”, scrie Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
“El stătea ascuns în casă, ca nu cumva să rişte vreo îmbolnăvire”
Fostul primar al Capitalei îl acuza pe Nicuşor Dan, pe care-l numeşte ironic un “bun gospodar”, că are impresia că pandemia s-a terminat şi nu mai este nevoie de o bună organizare a resurselor medicale pentru salvarea vieţilor românilor. “Mă doare sufletul de oamenii care au de suferit!”, mai transmite Firea.
“Adica, in opinia lui de “bun gospodar”, s-a cam terminat cu pandemia, cu bolnavii, cu internarile, cu riscurile, cu nevoia unei bune organizari si a folosirii tuturor resursele disponibile din sistemul de sanatate, pentru a SALVA VIETI!
Dupa ce ca nu a facut absolut nimic 3 luni, nu a inceput niciun proiect si nici nu a continuat ce era pornit, acum inchide tot ce s-a facut inainte, cu munca, eforturi, bani dramuiti, in timp ce el statea ascuns in casa, ca nu cumva sa riste vreo imbolnavire.
Ma doare sufletul de oamenii care au de suferit!”, îşi încheie Gabriela Firea postarea de sâmbătă seara.
Sursă foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca