Primăria Municipiului București, condusă de Gabriel Firea, a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre al Consiliului General care stabilește suma pe care bucureștenii trebuie să o plătească în 2019 sub forma Taxei Municipale pentru Apa Uzată.
Taxa este pentru colectarea apei deversată la canalizare, adică apa uzată și apa meteorică (apa de ploaie). Ea este colectată de Apa Nova București pentru Primăria Municipiului București de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile de canalizare.
Primăria a decis ca taxa valabilă pentru 2019 să fie de 0,09 lei/mc, adică identică cu cea în vigoare din 1 martie 2018. Taxa a fost mărită în martie de la nivelul de 0,05 lei/mc, tarif valabil în 2017.
Proiectul primăriei este în dezbatere publică până în 15 octombrie 2018.
Taxa Municipală pentru Apa Uzată a fost introdusă în București în octombrie 2008 cu scopul recuperării investiților făcute în stația de epurare din Glina. Primăria s-a împrumutat cu 25 mil. euro de la Banca Europeană de Investiții și cu 10 mil. euro de la BERD.
Dacă taxa din București este justificată de recuperarea unor investiții, o lege promulgată în iulie de Klaus Iohannis instituie astfel de taxe în toată țara. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în iulie decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, potrivit căreia costurile generate de colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea apelor pluviale vor fi suportate de utilizatorii serviciului, adică de populaţie.