Primarul Gabriela Firea încearcă să pună în practică promisiunile pe care le-a făcut bucureștenilor. Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă în acest moment șoferii, este aglomerația infiorătoare din trafic.
Primarul Gabriela Firea vrea să înceapă construcţia Pasajului Doamna Ghica, un proiect care ar fluidiza circulaţia în sectorul 2 al Capitalei, în zona Doamna Ghica, Colentina, Tei sau Şoseaua Petricani. Astfel, CGMB va supune votului investiţia, care se ridică la 134 de milioane lei. Potrivit proiectului, citat de Mediafax privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Pasajul Doamna Ghica, valoarea totală a investiţiei se ridică la 134 de milioane lei, iar termenul de execuţie ar urma să fie de 24 de luni. „Modernizarera acestei artere va genera un impact benefic asupra relaţiei rutiere a Capitalei cât şi a mediului înconjurător. Finanţarea proiectului se va asigura din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti”, se arată în expunerea de motive a proiectului. Potrivit raportului de specialitate, investiţia urmăreşte următoarele obiective: realizare parte carosabilă de 4 benzi de circulaţie şi separator de fluxuri pe zona mediană; amenajare trotuare; iluminat public sau deviere/relocare reţele utilităţi existente.