Aceasta a precizat, astăzi, că este necesară organizarea unui congres pentru a fi operate schimbările la statut şi pentru desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale.
Edilul a mai spus că a amânat alegerile pentru organizaţia de la Bucureşti petru prima săptămână din luna septembrie.
“La organizaţia Bucureşti am stabilit că graba strică treaba şi nu are niciun sens ca acum să începem să ne concentrăm pe organizarea unei conferinţe pe alegeri şi am amânat alegerile pentru prima săptămână a lunii septembrie, iar în această perioadă vrem să ne organizăm, să ne regrupam, să aflăm în totalitate, nu doar la nivel superficial, care au fost toate cauzele pentru care s-a înregistrat un scor atât de mic la alegerile europarlamentare şi să găsim şi nişte soluţii pentru ieşirea din această situaţie”, a afirmat Firea.
Ea consideră că trebuie redresată echipa politică şi trebuie venit cu un mesaj că au fost înţelese greşelile făcute.
“Este prioritar pentru noi să redresăm echipa politică, să venim cu un mesaj clar şi un mesaj ferm pentru toţi românii că am înţeles greşelile pe care le-am făcut şi nicidecum să începem să ne concurăm pentru alegeri, adică să alergăm după scaun”, a explicat primarul Capitalei.
Gabriela Firea consideră că un congres al PSD trebuie să aibă loc doar pentru operarea modificărilor la statut şi pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, considerând că partidul are o conducere statutară, necotestată de nimeni.
“Un congres, din punctul meu de vedere, va trebui să aibă loc pentru modificările la statut şi pentru desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale. Noi acum avem o conducere statutară, care nu este contestată de nimeni. Doamna premier Dăncilă este preşedinte interimar, domnul Paul Stănescu este preşedinte executiv, nu am auzit voci în partid care să conteste această conducere. Practic nu este un gol de putere”, a mai spus Firea.
Ea consideră că partidul trebuie să strângă rândurile, având în vedere moţiunea de cenzură împotriva Guvernului care se pregăteşte în Parlament.
“Ne confruntăm cu o moţiune de cenzură. Noi, în loc să strângem rândurile pentru a depăşi cu bine moţiunea de cenzură în Parlament, ce facem, începem iar să o luăm de la capăt cu grupuri, grupuleţe, tabere şi pe urmă cred că dăm satisfacţie adversarilor noştri, în loc să fim uniţi vom fi din nou preocupaţi de alte subiecte”, a mai declarat primarul Capitalei.