USR București a depus, luni, la Tribunalul București, o acțiune prin care cere desființarea companiilor municipale, au anunțat, luni, reprezentanții USR. În urmă cu trei săptămăni, Curtea de Apel a decis anularea hotărârilor de înființare a acestor companii.
„USR București a depus astăzi acțiunea în instanță pentru desființarea companiilor municipale lansate anul trecut de Gabriela Firea. În urmă cu trei săptămâni, Curtea de Apel a decis anularea definitivă a tuturor hotărârilor de înfiinţare a celor 20 de companii municipale”, a transmis, luni, USR Bucuești.
În urma acestei deciziei Curții de Apel, consilierii municipali USR au depus un proiect de Hotărâre pentru dizolvarea și lichidarea companiilor, scrie mediafax.
„Întrucât proiectul propus nu a fost trecut pe Ordinea de zi a ședinței CGMB, consilierii USR București au depus la Tribunalul București acțiunea pentru desființarea Companiilor (…)
Gabriela Firea are două variante. Varianta hotărârii de consiliu, care este mai rapidă și rezolvă problema companiilor fără să producă noi pagube pentru bucureșteni. Sau varianta instanței. Se pare că Gabriela Firea a ales. Nu vrea să pună în aplicare decizia Curții de Apel. Așa că o vom obliga, tot pe calea instanței”, a declarat Roxana Wring, șefa USR București.