"Primul se referă la un sprijin acordat de Primăria Capitalei pentru doamnele care sunt însărcinate, pentru că s-a dovedit statistic că în întreaga ţară şi în Bucureşti multe femei nu au bani şi nici nu sunt sprijinite să-şi facă toate analizele necesare în timpul sarcinii şi de aceea ajung cu sarcina destul de dezvoltată şi abia prea târziu află anumite probleme pe care le au, ceea ce nu este de dorit şi vom oferi un sprijin financiar în acest sens", a explicat Firea cu prilejul semnării unui protocol între Primăria Capitalei, Asociaţia Colectiv GTC 3010 şi Spitalul clinic de urgenţă "Sfântul Ioan" pentru construirea unei maternităţi în curtea acestei unităţi spitaliceşti.
Ea a adăugat că sunt şi foarte multe cupluri infertile.
"Au nevoie de un sprijin, deoarece prin decontările de la Casa Naţională de Sănătate se acordă un număr de tratamente într-un subprogram naţional, dar acest număr niciodată nu ajunge, nu e suficient şi putem afirma că e deja o bătălie şi o competiţie pentru a obţine această subvenţie de la stat pentru un program de fertilizare. (…) Femeile din Bucureşti care au indicaţie de la medicul specialist să urmeze un astfel de program de fertilizare in vitro vor fi sprijinite de Primăria Generală, achitându-li-se practic pachetul complet de servicii medicale, inclusiv tratamentul iniţial", a spus Firea, potrivit Agerpres.
Edilul general a menţionat că speră ca în acest fel şi Municipalitatea să aducă o contribuţie privind creşterea natalităţii. "Avem un spor negativ atât în întreaga ţară, cât şi în Capitală", a adăugat Firea.